Externe
Accident cumplit!17 persoane au murit în urma ciocnirii a două autobuze
Accident deosebit de grav în Bolivia. În total, 17 persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 10 persoane au fost rănite sâmbătă când două microbuze de transport public s-au ciocnit pe o arteră rutieră din vestul Boliviei, a anunţat poliţia locală.
Accidentul s-a petrecut pe şoseaua care leagă La Paz de localitatea Achicachi, situată în apropierea Lacului Titicaca, la 100 de kilometri nord-vest de capitală.
Un responsabil al poliţiei rutiere, colonelul Alex Alfaro, a declarat presei că 16 dintre ocupanţii celor două autovehicule au murit pe loc, iar al 17-lea a încetat din viaţă din cauza rănilor la spitalul din Achicachi.
Cele două microbuze „au fost distruse în întregime, şoferii şi pasagerii fiind prinşi în carcasele din metal”, a informat agenţia boliviană ABI.
Autorităţile nu au stabilit deocamdată cauza accidentului. Site-ul cotidianului bolivian El Deber notează că viteza excesivă ar putea fi cauza principală a tragediei.