Connect with us

Știri

Scandal la sediul PSD. Jandarmii au intervenit de urgență

Scandal la sediul PSD între protestatarii #rezist și reprezentanţii Federaţiei Naţionale al Revoluţionarilor!

Jurnalistul Mălin Bot împreună cu câțiva manifestanți #rezist s-au adunat, în jurul orei 14, în fața sediului PSD pentru a protesta împotriva conducerii PSD.

Aproximativ zece persoane s-au adunat luni cu pancarte în faţa sediului PSD pentru a protesta faţă de conducerea acestei formaţiuni.

Un protestatar s-a urcat într-un copac, susţinând că în acest fel doreşte să-şi exprime punctul de vedere şi să evite să fie dus la Poliţie.

Jurnalistul Mălin Bot, săltat de jandarmi din fața sediului PSD

Reprezentanţii Jandarmeriei le-au cerut să plece, deoarece nu aveau autorizaţie în acest sens. De asemenea, mai mulţi reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale al Revoluţionarilor au arătat că deţin autorizaţie pentru a protesta pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 4 ianuarie, şi că în aceste condiţii alţi manifestanţi nu pot să participe la acţiuni de protest în această zonă.

În aceste condiţii, o parte din cei care manifestau împotriva PSD au fost de acord să plece. Pe de altă parte, jurnalistul Mălin Bot a refuzat să părăsească zona.

În momentul în care jandarmii l-au luat pentru a-l duce la Poliţie, jurnalistul s-a prins de un indicator de circulaţie, scoţându-l parţial din pământ. În cele din urmă, jandarmii să-l urce în dubă.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citeşte şi Incendiu la Turnul Trump! În ce stare se află președintele SUA! 

Un incendiu a izbucnit luni pe acoperişul Turnului Trump din oraşul New York, anunţă autorităţile americane, conform CBS News.

Incendiul a izbucnit în zona acoperişului Turnului Trump, situat în cartierul Manhattan din New York. Focul a izbucnit în jurul orei 7.00 (14.00, ora României), au transmis Pompierii.

Donald Trump, preşedintele SUA, nu se afla în clădire în momentul producerii incidentului, informează postul Fox29.

Pompierii depun eforturi pentru stingerea focului, care afectează etajele superioare ale imobilului.

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

Te-ar putea interesa și: Donald Trump avertizează regimul de la Teheran, în contextul protestelor din Iran

Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat autorităţile iraniene că “lumea urmăreşte” protestele faţă de problemele economice şi corupţie, îndemnând regimul de la Teheran să respecte drepturile cetăţenilor.

“Am văzut multe relatări despre proteste paşnice organizate de cetăţeni iranieni care s-au săturat de corupţia regimului şi de cheltuirea avuţiei naţiunii pe finanţarea terorismului în străinătate.

Guvernul Iranului trebuie să respecte drepturile cetăţenilor, inclusiv libertatea de exprimare. Lumea urmăreşte!”, a transmis Donald Trump sâmbătă prin Twitter.

Donald Trump contestă Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul şi acuză de terorism Iranul, un stat majoritar şiit, unul dintre inamicii Israelului şi monarhiei sunnite din Arabia Saudită, două naţiuni care sunt aliaţi strategici ai Statelor Unite.

Proteste antiguvernamentale au izbucnit joi în Iran. Nu este clar cine organizează şi finanţează protestele faţă de creşterea preţurilor şi corupţie. Manifestaţii au avut loc în oraşele Rasht, Kermanshah, Isfahan şi Hamadan. Protestatari au fost reţinuţi de poliţie în Teheran.

Departamentul de Stat american a condamnat reţinerile, îndemnând “toate naţiunile să ofere susţinere publică poporului iranian şi revendicărilor cetăţenilor pentru drepturi fundamentale şi pentru combaterea corupţiei”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top