Connect with us

Știri

Un nou nume de premier pentru România! Soarta lui Mihai Tudose, decisă! Ce a spus Liviu Dragnea!

Scenariul Sorin Grindeanu este foarte aproape să se repete și cu Mihai Tudose. Șeful PSD, Liviu Dragnea, a făcut o declarație care dă de înțeles că zilele lui Tudose în funcția de premier sunt numărate.

Totodată, sursele au dezvăluit și un nume de posibil nou prim-ministru.

„Eu încă sper ca Tudose să rămână prim-ministru” a spus vineri, la Bacău, Liviu Dragnea, întrebat despre propunerea deputatului PSD, Cătălin Rădulescu ca în CEx al partidului social-democrații să-i retragă sprijinul politic șefului Executivului.

Motivul cererii „deputatului-mitralieră” ar fi scandalul generat de Tudose în legătură cu ministrul Carmen Dan, dar și „nesupunerile” premierului față de partid şi prin neasumarea Legilor justiţiei, precum și atacurile la unii social-democrați.

Citește și: Carmen Dan, audiată la Parchetul General. Prima reacție după declarațiile lui Tudose

„Bravo, Carmen Dan, şah mat! Ca membru vechi, al partidului meu, PSD , solicit întrunirea de urgenţă a CEX -ului, pentru a hotărî , dacă, după ieşirea necontrolată şi nestatutară a premierului Tudose,

Mai susţinem echipa Tudose -Ciolacu la guvernare, şi dacă dupa ieşirile repetate în mass-media, contrare poziţiilor partidului, şi insubordonarea faţă de deciziile partidului,

Mai pot fi menţinuţi în funcţie, aceşti doi colegi, care nu au înţeles nici în ultimul ceas, că nu au ajuns prin niciun concurs în aceste funcţii, 

Ci au fost puşi acolo de către partid şi ca să realizeze programul partidului”, a afirmat deputatul Cătălin Rădulescu, în mesajul postat joi seara pe pagina sa de Facebook.

El a adaugat că echipa Tudose-Ciolacu a afectat imaginea PSD în rândul electoratului social-democrat.

Conform unor surse din interiorul PSD citate de presa centrală, în timpul unei întâlniri a lui Liviu Dragnea cu liderii social-democrați din zonă, de la Sucevița, Dragnea a spus că vicepremierul Paul Stănescu ar fi o opțiune foarte bună de prim-ministru.

Liviu Dragnea le-ar fi transmis colegilor din Suceava că vicepremierul Paul Stănescu ar fi un ”foarte bun premier, pentru că este un PSD-ist pe care partidul e poate baza”.

Paul Stănescu s-a născut la 25 august 1957 în comuna Vișina, județul Olt. Este consider baronul PSD din acest județ, iar din anul 2016 este parlamentar al social-democraților.

El a fost președinte al PSD Olt, dar și președinte al Consiliului Județean Olt (2008-2012) pe listele PSD, și în mandatul 2012-2016, pe listele USL/PSD. A fost consilier județean din partea PSD (2004-2008).

De-a lungul timpului, baronul de Olt a avut propriile probleme cu procurorii, el fiind una dintre cele mai aprige voci contra DNA din rândul social-democraților.

Paul Stanescu

Paul Stanescu

El a venit în funcție după demiterea lui Sevil Shhaideh din funcția de premier.

Se așteaptă ca la Comitetul Executiv Național de la finalul lunii să se voteze dacă va exista o restructurare a Guvernului, variantă pe care Liviu Dragnea nu o susține, dar pe care o promovează premierul Mihai Tudose.

O altă temă de discuție este aceea a organizării unui congres extraordinar al partidului pentru stabilirea candidatului la prezidențiale, congres cerut de președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, dar cu care Dragnea nu este de acord.

Întâlnirile vin, de asemenea, la câteva zile după ce Bădălău le-a dat colegilor din partid o scrisoare în care vorbește despre „șubrezirea democrației interne” în PSD.

Liviu Dragnea a spus că este vorba despre „un document bun”, care va fi discutat la următorul CExN al PSD.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top