Croaţia – Danemarca, scor final 1-1(3-2 d.l.d) şi rezumat video. Croaţii merg în sferturile CM 2018

Ultimul update: luni 2 iulie 2018 18:46 Data publicării: duminică 1 iulie 2018 21:30
Autor , în Sport

Croaţia Danemarca scor final 1-1 – 3-2 după lovituri de departajare. Croaţii s-au calificat în sferturile CM 2018, după cel mai dramatic final de meci de până acum.

S-a ajuns la loviturile de departajare, unde atât Subasic, cât şi Schmeichel au ieşit în evidenţă. În cele din urmă, Rakitic a marcat la penalty+ul decisiv, iar Croaţia va juca împotriva Rusiei în sferturi.

Vezi mai jos rezumatul.

Update: Rakitic marchează şi Croaţia merge mai departe! Ce final încins!

Update: N. Jorgensen ratează! Subasic este imperial!

Update: Sime Vrsaljko ratează! Schmeichel apără din nou!

Update: Lasse Schone ratează! Apără Subasic!

Update: Modric marchează cu o execuţie pe centrul porţii, la firul ierbii.

Update: Krohn – Dehli marchează şi el.

Update: Kramaric marchează fără emoţii pentru Croaţia.

Update: Kjaer marchează pentru Danemarca.

Update: Ratează şi croaţii prin Badelj! Schmeichel intervine din nou.

Update: Erikssen execută prima lovitură şi ratează! Subasic apără!

Update: Avem lovituri de departajare! Rămâne de văzut dacă Modric va mai executa după ce a ratat lovitura care putea închide meciul.

Minutul 115: Modric ratează! Schmeichel apără lovitura de la 11 metri.

Minutul 113: Penalty pentru Croaţia! Rebic scapă singur cu portarul, îl depăşeşte pe acesta, iar apoi, este faultat din spate de Jorgensen. Danezul scapă doar cu galben.

Minutul 108: A intrat Badeli în locul lui Mandzukic.

Minutul 106: Martin Braithwaite părăseşte terenul şi întră în locul lui Pione Sisto (Danemarca).

Update: Se termină repriza. Echipele fac schimbul jumătăţilor de teren şi partida reîncepe în câteva minute.

Minutul 98: A intrat Krohn Dehli în locul lui Delaney.

Minutul 97: A intrat Kramaric în locul lui Perisic.

Minutul 95: Croaţii par să fie obosiţi, iar danezii să fie mai proaspeţi. Danemarca are iniţiativa în aceste momente şi atacă. Auturile lungi ale lui Knudsen provoacă de fiecare dată panică în careul croat.

Update: Au început prelungirile!

Final: Vom avea din nou prelungiri! A fost un meci echilbrat şi nu este exclus să ajungem din nou la lovituri de departajare.

Minutul 90+1: Rakitic îşi încearcă norocul de la distanţă, dar mingea se duce pe lângă poartă.

Minutul 81:A doua schimbare la croaţi. Josip Pivaric a intrat în locul lui Ivan Strinic.

Minutul 72:  Ocazie Danemarca! Abia intrat pe teren, Nicolai Jorgensen a primit o pasă de la Poulsen într-o poziţie foarte bună, dar şutul său a fost pe mijlocul porţii, iar Subasic a prins fără probleme.

Min. 71: Prima modificare la naţionala Croaţiei. Mateo Kovacic a intrat în locul lui Marcelo Brozovic.

Min. 66: A doua schimbare la nordici. Nicolai Jorgensen a intrat în locul lui Andreas Cornelius.

Min. 46: Schimbare la danezi. Andreas Christensen a fost înlocuit de Lasse Schoene.

Minutul 56: Braithwaite trimite pe lângă poartă dintr-o poziţie bună.

Update: A început a doua repriză, iar la Danemarca a intrat Schone în locul lui Christensen.

Pauză: Egalitate între cele două echipe, după o primă repriză bună.

Minutul 44: Ocazie Croaţia! Rakitic şutează din interiorul carelui, dar execuţia sa nu are forţă şi este prinsă de Schmeichel.

Minutul 41: Ocazie Danemarca! Erikssen trimite un şut-centrare înşelător, iar mingea şterge bara porţii!

Minutul 38: Ocazie Croaţia! Dejan Lovren sare înalt pentru a intercepta o centrare frumoasă lângă punctul cu var şi încearcă să înscrie cu capul, dar mingea trece puţin pe lângă poartă.

Minutul 29: Ocazie mare! Ivan Rakitic (Croaţia) a avut o şansă bună de a schimba scorul, dar mingea sa a fost respinsă de portar. Ulterior Perisic a şutat peste poartă din poziţie ideală.

Minutul 27: Ocazie mare! Martin Braithwaite (Danemarca) primește o pasă în careul aglomerat și șutează din prima. Mingea merge spre centrul porții dar Danijel Subasic blochează șutul.

Minutul 4: Gol Croaţia! Gol Mandzukic! Început de meci foarte încins!

Minutul 2: Gol Danemarca! Gol Jorgensen! Gol! Danemarca deschide scorul în urma unui aut, la o greşeală defensivă a croaţilor.

Echipele de start:

Croaţia: 23. Danijel Subasic – 2. Sime Vrsaljko, 6. Dejan Lovren, 21. Domagoj Vida, 3. Ivan Strinic – 7. Ivan Rakitic, 11. Marcelo Brozovic – 18. Ante Rebic, 10. Luka Modric (căpitan), 4. Ivan Perisic – 17. Mario Mandzukic

Danemarca: 1. Kasper Schmeichel – 5. Jonas Knudsen, 4. Simon Kjaer (căpitan), 13. Mathias Jorgensen, 14. Henrik Dalsgaard – 6. Andreas Christensen, 8. Thomas Delaney, 10. Christian Eriksen – 20. Yussuf Yurary Poulsen, 21. Andreas Cornelius, 11. Martin Braithwaite

Meciul se va juca pe acelaşi stadion pe care croaţii au surclasat vicecampioana mondială Argentina cu 3-0, impresionând lumea fotbalului.

Vezi aici scorul live al acestui meci.

Câştigătoarea partidei va juca împotriva Rusiei în sferturile de finală, după ce ţara gazdă a eliminat Spania la lovituri de departajare!

Citeşte şi: Spania – Rusia Rezumat video

”Vatreni”, conduşi de Luka Modric, au câştigat şi meciurile cu Nigeria şi Islanda şi acum visează la egalarea celei mai bune performanţe din istoria echipei Croaţiei, bronzul de la CM 1998.

Evoluţiile sclipitoare ale lui Modric şi Rakitic au fost completate în Rusia de prestaţii solide ale tinerei generaţii, reprezentată de Ante Rebic, Mateo Kovacic şi Marcelo Brozovic.

Croaţia nu mai trecuse de grupe la Cupa Mondială din 1998, fiind eliminată în 2002, 2006 şi 2014.

Echipa antrenată de Zlatko Dalic a marcat în ultimele sale şapte partide de la Cupa Mondială, un record pentru ”Vatreni”.

Modric îl va egala pe Darijo Srna (18 meciuri) la capitolul partide jucate la turnee finale, Cupa Mondială şi EURO.

Danemarca, fosta adversară a României în preliminarii (0-0 şi 1-1), puţin băgată în seamă, a ajuns la 18 meciuri consecutive fără înfrângere (9 victorii, 9 egaluri).

Şi echipa daneză vizează egalarea celei mai bune performanţe a sa la un Mondial, sfertul de finală jucat în 1998, când a fost stopată de Brazilia.

Norvegianul Aage Hareide a promis un joc mai ofensiv în optimi, după ce echipa sa, care a marcat doar de două ori în grupă, a fost fluierată,

Alături de formaţia Franţei, la ultimul meci, plictisitorul joc care a asigurat accederea în optimi pentru ambele selecţionate.

Danezii se bazează pe creativul conducător de joc Christian Eriksen, fotbalistul care a alergat cel mai mult până acum la acest turneu final, 36 km. În echipă va reveni probabil şi Yussuf Poulsen, după ce a fost suspendat pentru meciul cu Franţa.

Cele două echipe s-au întâlnit de cinci ori, fiecare având câte două victorii. Ultimul duel a avut loc în 2004, când danezii s-au impus cu 2-1 într-un meci amical.

Pentru ambele echipe va fi meciul cu numărul 20 la Cupa Mondială, croaţii având un bilanţ de 10 victorii, 2 egaluri, 7 înfrângeri, în timp ce danezii au un palmares de 9 victorii, 4 egaluri, 6 eşecuri.

Câştigătoarea dintre cele două va înfrunta Spania sau Rusia în sferturile de finală.

Selecţionerul danez: Danemarca va juca ofensiv cu Croaţia

Danemarca îşi va schimba abordarea şi va juca mai ofensiv împotriva Croaţiei decât în faza grupelor, a promis sâmbătă selecţionerul Age Hareide, cu o zi înaintea meciului din optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018, scrie Reuters.

„Cred că veţi vedea altă Danemarcă faţă de cea de până acum. Trebuie să jucăm altfel ca să ne calificăm. Sigur că trebuie să ne apărăm, dar trebuie şi să atacăm mai mult decât în meciurile precedente”, a spus Hareide, a cărui echipă este neînvinsă de 18 partide, lucru datorat mai ales unei defensive de fier.

„Noi am arătat că suntem capabili să jucăm în mai multe feluri, cum am făcut-o în preliminarii”, a adăugat tehnicianul. Printre adversarele Danemarcei în preliminariile competiţiei a fost şi România.

Potrivit lui Hareide, atmosfera în cadrul lotului este mai relaxată după ce echipa a reuşit calificarea în optimi de finală.

„Mâine va fi altfel. Va exista o energie pozitivă, fiindcă e uimitor că am ajuns aşa departe. Trebuie să scoatem cât mai mult din această ocazie extraordinară”, a spus el.

Rakitic (Croaţia): Spania e favorită la titlul mondial

Mijlocaşul croat Ivan Rakitic a declarat înaintea meciului de duminică, împotriva Danemarcei, din optimile Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, că vede Spania ca principală favorită la titlul mondial, relatează EFE.

”Vorbeam cu soţia mea şi se pare că jucăm mereu împotriva Spaniei la fiecare turneu mare.

Să fiu sincer, văd Spania deasupra oricărei echipe.

Cred că sunt principalii favoriţi, deşi au avut trei partide dificile în grupă, dar încrederea în jocul lor este deasupra tuturor”, a declarat mijlocaşul echipei FC Barcelona la o conferinţă de presă.

Rakitic a urat noroc Spaniei în meciul cu Rusia, dar speră ca ibericii să fie obosiţi în posibilul sfert cu Croaţia de la Cupa Mondială:

”Le urez ce e mai bine, dar sper că sferturile vor fi suficiente pentru ei, sper că vor fi obosiţi după acest sezon şi vor vrea să se odihnească contra Croaţiei.

Am mulţi amici în echipa asta, dar pentru mine Croaţia este deasupra tuturor. Să sperăm că noi vom trece de Danemarca şi ei de Rusia, care se anunţă partide dure, şi atunci voi fi fericit de o confruntare cu Spania”.

Croaţia Danemarca Scor Live: Echipe probabile de start

Echipele probabile pentru partide de pe stadionul din Nijnîi Novgorod (capacitate de 43.319 locuri):

Croaţia: Danijel Subasic – Sime Vrsaljko, Dejan Lovren, Domagoj Vida, Ivan Strinic – Ivan Rakitic, Marcelo Brozovic – Ante Rebic, Luka Modric, Ivan Perisic – Mario Mandzukic. Selecţioner: Zlatko Dalic.

Danemarca: Kasper Schmeichel – Henrik Dalsgaard, Simon Kjaer, Andreas Christensen, Jens Stryger Larsen – Lasse Schoene, Thomas Delaney – Yussuf Yurary Poulsen, Christian Eriksen, Pione Sisto – Nicolai Jorgensen. Selecţioner: Aage Hareide.

Arbitru: Nestor Pitana (Argentina).

Meciul poate fi urmărit live online pe tvrplus.ro. Partida este televizară de TVR HD şi TVR 1, de la ora 21.00.

Huff.ro vă ţine la curent cu scorul live al partidei şi vă oferă rezumatul video.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii