Știri
4 candidați și-au depus dosarul pentru Președinția FRF. Cine sunt ei
La alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, programate la 18 aprilie, la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş, Sorin Răducanu şi Ilie Drăgan şi-au depus dosare de candidatură în termenul statutar.
Surse din cadrul FRF au declarat, marţi, pentru AGERPRES, că dintre cei cinci candidaţi doar trei se vor afla pe buletinele de vot: Burleanu, Lupescu şi Puşcaş.
„Ceilalţi doi, Răducanu şi Drăgan nu îndeplinesc condiţiile pentru a candida. Răducanu nu are la dosar nicio adeziune din partea unui membru afiliat. Iar Ilie Drăgan a venit cu cinci.
Dar propunerile sunt de la cluburi care fie susţin alţi candidaţi, fie nu sunt membri afiliaţi, adică sunt structuri sportive din Liga a IV-a. În aceste condiţii e foarte puţin probabil că vor fi validate candidaturile lor”, au afirmat sursele citate.
Una dintre principalele condiţii ale candidaţilor la alegerile FRF este să prezinte la dosar o propunere din partea unui membru afiliat.
Dosarele depuse de Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş, Sorin Răducanu şi Ilie Drăgan vor fi analizate de o comisie juridică a Federaţiei Române de Fotbal, membrii acesteia urmând să valideze sau nu candidaturile pentru alegeri.
Răzvan Burleanu este preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal. A jucat fotbal doar la nivel de juniori, el fiind şi arbitru până la vârsta de 19 ani.
Absolvent al SNSPA, actualul şef al FRF a activat ulterior în cadrul Primăriei Bacău, Comisiei Juridice din Parlamentul României, Autorităţii Electorale Permanente şi Administraţiei Prezidenţiale.
Acum în vârstă de 33 de ani, Burleanu a condus înainte de 2014 din postura de preşedinte Federaţia Română de Minifotbal, precum şi Federaţia Europeană de Minifotbal, structură nerecunoscută de UEFA sau FIFA.
Fostul internaţional Ionuţ Lupescu (49 de ani) este component al „generaţiei de aur”, având la activ participări la două ediţii ale Cupei Mondiale, 1990 şi 1994, şi la două ale Campionatului European, 1996 şi 2000.
El şi-a obţinut licenţa de antrenor la Koln, dar a practicat puţin această meserie, conducând doar două echipe, FCM Bacău şi FC Braşov.
În anul 2005 a intrat în administraţie şi a ocupat până în 2011 funcţia de director general al Federaţiei Române de Fotbal. Din 2011 el a fost director al Comisiei Tehnice a UEFA, funcţie din care a demisionat la începutul lunii februarie, când a decis să candideze la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.
Născut la 12 octombrie 1960, Marcel Puşcaş a evoluat ca jucător la Steaua, Rapid, CS Târgovişte şi Steaua Mizil, având o singură selecţie la prima reprezentativă. După retragere, el a activat ca antrenor (Steaua şi Rapid), ca preşedinte (Viitorul Oradea, Steaua şi AJF Bihor), dar şi ca impresar.
Puşcaş a candidat şi la precedentele alegeri pentru preşedinţia FRF. Din 2014 el ocupă funcţia de manager de dezvoltare în cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
Sorin Răducanu (55 de ani) a evoluat ca jucător la formaţiile Dinamo, Victoria, FC Olt, FCM Braşov, Sportul Studenţesc, Aris Limassol şi Wuppertaler SV. Absolvent al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, Răducanu a activat ulterior şi ca antrenor, în special la nivel de copii şi juniori.
Ilie Drăgan (33 de ani) a jucat fotbal numai la nivel de amatori, iar în prezent este antrenor la o şcoală de copii. El deţine licenţa A UEFA şi a fost lector în cadrul Şcolii Federale de antrenori din cadrul FRF. Absolvent al ANEFS, Drăgan a intenţionat să participe şi la alegerile pentru preşedinţia Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti (AMFB) din 2016. Dar dosarul său de candidatură nu a fost validat la momentul respectiv.
Pe 18 aprilie, 257 de membrii votează noul șef FRF
Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Fotbal a fost convocată de Comitetul Executiv pentru data de 18 aprilie 2018, ora 11,00. Două sute cincizeci şi şapte de membri afiliaţi au drept de vot la alegerile pentru şefia FRF din 18 aprilie.
Conform Statului FRF, termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidatură a expirat, astăzi, 3 aprilie, cu 15 zile înainte de data alegerilor.
Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.
CITEȘTE ȘI: Gheorghe Popescu spune că Hagi trebuie să conducă FRF
Anamaria Prodan se gândește să candideze pentru funcția de președinte al FRF