Connect with us
A doua zi de Crăciun. Ce să nu faci de Soborul Maicii Domnului

Stil

A doua zi de Crăciun. Ce să nu faci de Soborul Maicii Domnului

A doua zi de Crăciun. Ce să nu faci de Soborul Maicii Domnului

A doua zi de Crăciun este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, marcată cu cruce roșie în calendar. Soborul Maicii Domnului îi îndeamnă pe enoriași să se adune pentru a o cinsti pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu.

Semnificația cuvântului „sobor” constă în a le aminti credincioșilor că Maica Domnului trebuie preaslăvită,  în mijlocul tuturor Sfinților fericiți din ceruri și adunarea noastră de pe pământ este însoțită de cetele tuturor Sfinților și Îngerilor din ceruri.

Unii liturgisti consideră că această sărbătoare își trage originile de la Sinodul III ecumenic din Efes (431), în cadrul căruia a fost condamnată erezia lui Nestorie. Acesta susținea că în Iisus Hristos ar exista două persoane, una dumnezeiască și una omenească.

Sfântul Ierarh Proclu a vorbit despre  slava negrăită a Fecioarei care ni L-a născut pe Dumnezeu.

„Cine a cunoscut, cine a auzit că Dumnezeu S-a sălășluit necircumscris în pântece, Cel pe care cerurile nu l-au cuprins, iar pântecele nu L-a îngrădit, ci din Fecioară S-a născut nu doar simplu Dumnezeu, nici doar simplu om.

Cel ce astăzi S-a născut, poartă care odinioară era a păcatului a arătat-o ușă a mântuirii. Căci acolo unde șarpele a vărsat veninul prin neascultare, acolo Cuvântul, prin ascultare, intrând în altar, S-a întrupat.

Acolo unde s-a ivit cel dintâi ucenic al păcatului, Cain, acolo izbăvitorul neamului omenesc, Hristos, fără de sămânță a odrăslit, fără a se rușina iubitorul de oameni de durerile nașterii din femeie”, spunea Ierarhul în predică.

Ce să nu faci de Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului este marcat de o serie de superstiții, tradiții și obiceiuri populare.

Dacă în această zi bate vântul, toamna va fi bogată în ploi și vânturi. Pe vremuri, nașii mergeau la fini în această zi, le dăruiau un colac și spuneau „De la noi mai puțin, mai mult de la Domnul”.

Tot în această zi se reia jocul duminical întrerupt vreme de șase săptămâni, și tot atunci fetele, pe alocuri și flăcăii, își fac intrarea în ceata feciorească.

De Soborul Maicii Domnului nu este bine să speli haine sau să muncești. De asemnea se spune că în această zi nu este bine să crezi clevetirile.

Nu ai voie să tricotezi sau să coși. Este interzis să înjuri sau să folosești cuvinte rele cu ocazia acestei sărbători.

Cristiana Aștefănoaiei este senior editor la huff.ro, până acum a mai fost prezentator TV la o televiziune locală din Galați, Redactor Șef la Revista Teo, Social Media Manager la conturile Air24 GATE SRL, precum STIRI24

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top