Stil
Ce nu este bine să faci de Sfântul Vasile – 1 ianuarie
Prima zi din an aduce şi primă sărbătoare cu cruce roşie: Sfântul Vasile cel Mare!
Sfântul Vasile, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, este serbat în prima zi din noul an. Sfântul Vasile cel Mare, episcop de Cezaree, este considerat păzitor de duhuri rele. Sfântul este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, spitale şi aziluri pentru săraci.
Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile, cerul se deschide de trei ori. De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl chema Vasile. Fiul lui Dumnezeu s-a născut pe 25 decembrie, iar o săptămână mai târziu a fost botezat în legea cea veche și a primit numele Vasile.
Numele creștin Hristos l-a primit la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat de Sfântul Ioan.
În tradiția populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu sa-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Sfântul este cunoscut ca părinte al monahismului oriental, ca protector al familiei şi al săracilor.
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Vasile
1. Prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în această zi trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.
2. Copiii se duc cu sorcova de Sfântul Vasile și le urează celor apropiați sănătate și putere de muncă. Gospodarii primesc colindătorii și îi servesc cu dulciuri, fructe și colaci.
3. Dacă în această zi după ce te speli pe faţă te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.
4. În ziua de Sfântului varsă vin pe masă, sparge un pahar alb, răstoarnă cutia de chibrituri sau dă de pomană unui om sărac. Se zice că astfel vei avea noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.
5. Încearcă să nu dormi în ziua de Sfântul Vasile. Altfel riști să fii leneș tot anul!
6. Pentru ca familiei să îi meargă bine tot anul și să aibă spor, în popor există obiceiul ca în această zi să se fiarbă în oală un cap de porc. Așa cum porcul râma numai înainte, așa și omul va merge numai spre belșug.
7. Un alt obicei de Sfântul Vasile cel Mare este cel al Dezlegării Anului. Cete de feciori dezleagă anul și rodul colindând pe ulițe.
Vacarmul pe care aceștia îl fac cu bicele, buciumele sau oalele, are ca scop înlăturarea forțelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele și animalele dăunătoare recoltei.
Feciorii dezleagă şi cununiile, cu un descântec: „Slobozim câşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori”.
8. Tradiția spune că în această zi trebuie să bei mult vin. Atât cât va bea omul azi, va vea sânge în obraz tot anul.
Citeşte şi: Horoscopul runelor pentru 2019, prezentat de către Mihai Voropchievici
Ce trebuie să facă fetele nemăritate de Sfântul Vasile
9. De ziua Sfântului Vasile, fetele nemăritate trebuie să împletească crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Crenguțele se ascund apoi afară.
În popor se spune că dacă a doua zi împletiturile vor fi acoperite cu brume,se vor mărita cu un bogat. În caz contrar, se vor mărita cu un băiat sărac.
10. Pentru a afla când se vor căsători, fetele nemăritate se duc în această zi în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul şi spun „anul acesta“ sau „anul viitor“.
Dacă porcul guiţă, ori vaca se mişcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, ea se va căsători peste unul sau doi ani.
11. Un alt obicei răspândit este atingerea unui miel în ziua de Sfântul Vasile. Acest gest aduce noroc şi bogăţie.
12. În unele zone există tradiția țigănească de a colinda cu un cap de porc împodobit cu panglici și mărgele. Acest obicei este denumit „Colindul cu Vasilică” (Siva). După terminarea colindatului, ceata se strânge la o cârciumă pentru a chefui. Apoi, se despart, dezgătind căpăţâna şi luându-şi fiecare ce a pus. Pentru a încheia obiceiul pentru anul respectiv, din ea se gătește o masă de prânz.
13. De Sfântul Vasile trebuie să se arunce prin casă spice de grâu. Acestea trebuie să fie strânse seara, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice şi se pun la păstrare, fiind benefice pentru durerile de cap.
14. Dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelşugat. Dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși pe tot parcursul anului.
15. Una dintre cele mai frumoase tradiţii de Sfântul Vasile constă în servirea oaspeţilor cu plăcinte cu răvaşe. Cei care mănâncă din plăcinta Sfântului Vasile, au parte de surpriza găsită în răvaş, pentru tot anul care vine.