Connect with us
Reteta de post: sarmale de post cu ciuperci

Stil

Rețetă sarmale de post cu ciuperci

Fiecare gospodină din țară are propria rețetă de sarmale, cu propriile ponturi și rețete de fabricație moștenite de la mama sau de la o bunică. Mai dificil este însă când vine perioada postului și trebuie să înlocuiești carnea cu o legumă care să păstreze savoarea sarmalelor.

Iată o rețetă minunată de sarmale de post cu ciuperci, care vă garantează un rezultat deosebit de gustos.

Ingrediente pentru sarmale de post cu ciuperci:

– 1-2 căpățâni de varză murată sau dulce (în funcție de mărimea verzei și calitatea frunzelor)
– 500 gr. de ciuperci proaspete
– 200 gr. de orez cu bob rotund
– o țelină mică (rădăcină)
– 2 morcovi mari
– 2 cepe mari
– 150. ml de bulion de roșii
– 60 ml. de ulei
– o legătură de mărar
– o legătură de cimbru
– 2 foi de dafin
– sare și piper

Mod de preparare sarmale de post cu ciuperci:

Se desprind frunzele de pe căpățâna de varză murată iar dacă unt prea sărate, se pot desăra, clătindu-se în câteva ape reci. Se decupează cu grijă nervurile îngroșate de pe frunze și se aleg frunzele potrivite ca dimensiuni și calitate pentru sarmale.

Citește și: Rețetă negresă de post. Cum să prepari un desert delicios

Morcovii, țelina și ceapa se curăță și se rad prin răzătoarea mare. Acestea se pun într-o cratiță cu ulei încins. Se amestecă de câteva ori și apoi se lasă la călit, la foc mic, preț de 4-5 minute.

Ciupercile, bine șterse de impurități cu un șervet de bucătărie, se toacă mărunt și se pun peste legume. Se amestecă bine și se mai lasă la călit 2-3 minute. Apoi, amestecul se trage de pe foc și se adaugă sare și piper după gust. Se adaugă mărarul tocat și frunzulițele de cimbru.

Legumele se amestecă bine cu verdeața și apoi se adaugă orezul. Compoziția se omogenizează și se umplu sarmalele, rulându-se în foi de varză și îndesând capetele înăuntru.

Citește și: Rasfata-te in acest post cu o reteta de tort diplomat delicioasa!

Sarmalele se pun la gătit într-o oală cu pereți groș sau în una de lut. Pe fundul acesteia se așează un pat din jumătate din resturile de varză și frunzulițele prea mici, tocate mărunt. Deasupra se pun rândurile de sarmale. Acestea vor fi acoperite cu restul de varză tocată, bulionul, 2 crenguțe de cimbru și frunzele de dafin.

Se toarnă apă caldă cât să depășească sarmalele de 1-2 degete înălțime, se pune capacul pe oală și se pune la fiert la foc mic. Durata de fierbere variază în funcție de calitatea verzei. De aceea este necesar ca sarmalele să fie supravegheate pe durata fierberii și să se adauge apă caldă când este necesar. preparatul este gata când varza este moale și poate fi tăiată/ruptă ușor, cu furculița. Poftă bună!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top