Connect with us
Revelion 2018: Superstiții, tradiții și obiceiuri în noaptea dintre ani

Stil

Revelion 2018: Superstiții, tradiții și obiceiuri în noaptea dintre ani

Revelion 2018. Mult așteptata seară dintre ani se apropie cu repeziciune. Cu mai puțin de o săptămână înainte de trecerea în noul an, românii pun la punct ultimele detalii pentru seara de Revelion. De la delicii culinare, la ținute vestimentare speciale, toată lumea va celebra începutul anului 2018 în cel mai fastuos mod cu putință.

Din „meniu” nu pot lipsi, însă, superstițiile de Revelion. Dar așa cum indică și proverbul, „câte bordeie atâtea obiceie”, superstițiile românilor sunt din cele mai variate.

Superstiții de Revelion 2018- 11 tradiții la cumpăna dintre ani

1. Una din cele mai cunoscute superstiții spune că trecerea dintre ani trebuie să ne prindă cu bani în buzunar pentru ca noul an să fie prosper și fructuos din punct de vedere financiar.

2. Tot legat de bani, se spune că noul an trebuie să nu ne prindă datori. Explicația este că datoria neachitată în anul ce se încheie va aduce altele în anul nou început.

3. Nu împrumutați bani sau alte obiecte în ajunul anului nou, pentru că vă veți păstra obiceiul și în anul următor.

4. Superstițiile ating inclusiv zona job-ului. Se spune că în primele minute ale noului an este bine să acordăm câteva minute unui mini-proiect care să aibă legătură cu serviciile prestate la locul de muncă. Astfel, vom asigura eficiența și productivitatea pe plan profesional în anul ce urmează.

5. Spiritualitatea și simbolistica Revelionului este tradusă în numeroasele superstiții legate de aceste două teme. Se spune că la cumpăna dintre ani este bine să ținem ușile deschise pentru a lăsa spiritele rele și neîmplinirile anului trecut să iasă din case.

6. Totodată, zgomotul și energia pozitivă sunt vitale pentru a te asigura că spiritele rele stau departe de casa ta. Așadar, bucuria exagerată și distracția la cote maxime sunt recomandate pentru a începe anul bine.

7. Românii au personalizat problema spiritelor rele în seara de Revelion. Modul autohton de a scăpa de toate aspectele negative acumulate în anul ce se încheie este de a ține căței de usturoi în buzunar. Aceasta tradiție este izvorâtă din obiceiul popular de a ține departe vârcolacii.

Ce nu este bine să faci de Revelion

8. Tot în lista superstițiilor se înregistrează și convingerea că primul om care va călca pragul casei va influența tot anul. În același timp, este recomandat ca primul pas al primului oaspete să fie făcut cu dreptul pentru a face lucrurile să meargă conform planului, în anul ce va urma. Există multiple interpretări ale acestei superstiții. În unele culturi, persoanele blonde sau roșcate aduc ghinionul, în timp ce brunetele/bruneții sunt semnul norocului. Unii sunt și mai radicale de atât mizând pe faptul că dacă o femeie va trece prima pragul unei case în seara de Revelion, anul ce urmează va fi imprevizibil.

9. Există numeroase superstiții legate și de modul de întreținere a locuinței. Se spune că aruncatul gunoiului în ziua de Revelion aduce ghinion. Conform tradiției, orice se aruncă din casă duce cu sine norocul si bunăstarea.

10. Este interzis spălatul hainelor, cusutul sau tricotatul în ultima zi a anului. Alte recomandări similare vin din Germania, unde fermierii curăță hambarele și staulele animalelor înainte de 31 decembrie. Tradiția spune că dacă noul an găsește gospodăria curată, recolta va fi bogată iar animalele vor fi ferite de pericole.

11. Probabil cea mai cunoscută tradiție de Revelion este sărutul celor dragi. Miezul nopții trebuie să ne găsească înconjurați de familie și prieteni, unde dragostea abundă. Astfel, întreg anul viitor va sta sub semnul iubirii.

Citește și: Concerte Revelion 2018 în aer liber. Unde vă puteți distra în noaptea dintre ani

Acestea sunt doar 11 din miile de superstiții practicate pe întreg globul, la trecerea dintre ani. Indiferent dacă le credeți sau nu, factorul mirific și spectaculozitatea anului nou nu ar trebui să lipsească din nicio locuință.

George Vintilă este redactor HUFF.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top