Connect with us
Sfânta Maria Mică: Ce este bine să faci de Nașterea Maicii Domnului

Stil

Sfânta Maria Mică 2019: Ce este bine să faci de Nașterea Maicii Domnului

Creștinii ortodocși sărbătoresc în data de 8 septembrie Nașterea Maicii Domnului, sau Sfânta Maria Mică, așa cum este cunoscută această sărbătoare în tradiția populară.

Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă. Această sărbătoare creştinească ar trebuie să fie pentru toţi un prilej de a ne dedica viaţa lui Hristos şi de a deveni oameni noi.

Nu degeaba momentul acesta de peste an este urmat, pe 9 septembrie, de pomenirea Drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, cei care i-au dat viaţă Maicii Domnului. Praznicul liturgic al Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni, şi la iacobiţii sirieni.

Fecioara Maria s-a nascut intr-o familie de crestini, Ioachim si Ana. Acestia, desi inaintati in varsta, s-au rugat cu tarie pentru a avea un prunc.

Traditia spune ca Ingerul Gavriil i-a vestit ca ruga lor a fost ascultata si ca Dumnezeu le va da cel mai de pret dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria. Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie),

Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau sterpi şi nu aveau copii.

De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu.

Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana.

Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.

Ce nu este bine să faci de Sfânta Mara Mică

Deci Preasfânta este nepoată lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta şi Salomi erau nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu

Intrarea in biserica (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sarbatori crestine inchinate Sfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

În cultura populară există tot felul de superstiţii și se spune că sunt lucuri pe care nu trebuie să le faci cu o zi înainte, pe 7 septembrie.

Astfel, se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă, fiindcă aduce ghinion şi boală.

În fiecare casă trebuie să fie câte o candelă.

Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea.

În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

Se împart struguri şi prune de sufletul morţilor.

În cultura populară, se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

Rugăciune către Sfânta Maria

O, Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi.

Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre.

Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale.

Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare.

Citește și: Mesaje de Sfanta Maria. SMS-uri, urari si felicitari pentru cei dragi

1 Comment

1 Comment

  1. Vasile

    2019-09-08T16:15:26+03:00 at 16:15

    Langa Monica Tatoiu este un grasan care rade tot timpul(emisiunea de la ora 15 in cazul Caracal) Nu il mai invitati in emisiune, isi bate joc de suferinta celor doua familii!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top