Connect with us
Decizia CNCD în cazul scandalului de la Kaufland Odorheiu Secuiesc

Știri

Decizia CNCD în cazul scandalului de la Kaufland Odorheiu Secuiesc

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), instituție condusă de Csaba Asztalos, a hotărât, miercuri, că în cazul incidentului de la Kaufland Odorheiu Secuiesc, unde un bărbat susține că nu a fost servit întrucât este de naționalitate română, nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare directă, dar recomandă agenților economici ca angajații care servesc clienții să cunoască limba oficială la un nivel rezonabil.

În cadrul ședinței Comitetului director al CNCD de miercuri s-au analizat atât înregistrarea în cauză cât și punctul de vedere al supermarketului și declarația vânzătoarei care l-ar fi refuzat pe bărbatul respectiv și s-a decis că nu a fost vorba de un act de discriminare directă.

În hotărârea pusă la dispoziția AGERPRES se arată că a fost vorba de o ‘testare’, adică un experiment care are ca scop constatarea unei discriminări la ‘fața locului’, însă autorul testării ‘nu a respectat elementele etice ce țin de corectitudinea probelor rezultate’, filmul nefiind redat în integralitatea sa, ‘fiind ușor de observat că este în mai multe momente tăiat și prelucrat’. Totodată, autorul testării a omis să specifice faptul că, înainte de înregistrarea în cauză, a mai avut două dialoguri cu vânzătoarea, precizează sursa citată.

‘Testarea constituie o modalitate de a cerceta comportamentul unor persoane, cum ar fi angajatorii, proprietarii care închiriază imobile sau cei care administrează cluburi și restaurante, față de persoane care posedă anumite caracteristici pe baza cărora sunt tratați mai puțin favorabil decât persoanele care nu posedă caracteristicile în cauză’, precizează CNCD.

În hotărâre se mai arată că nu a existat un tratament diferențiat, toți clienții fiind tratați în mod egal și nefiind serviți înainte de ora de deschidere, respectiv ora 10.00, și că refuzul de a avea acces la serviciile punctului de lucru ‘nu a fost din cauza apartenenței autorului testării la o naționalitate sau din cauza limbii române, ci din cauza faptului că cererea a fost formulată înainte de începerea programului de lucru’.

Colegiul director al CNCD a mai constat și faptul că ‘prin publicarea filmului testării s-a generat în societate o instigare la ură pe criteriul apartenenței etnice, săvârșită prin răspândirea unor informații incomplete sau false’.

În ceea ce privește amenda aplicată supermarketului de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Colegiul a constatat că ‘ANPC nu s-a pronunțat pe existența unei posibile fapte de discriminare, ci a sancționat doar comportamentul vânzătoarei, fără o cercetare a tuturor circumstanțelor în care a avut loc incidentul’.

În urma analizării probelor de la dosar, Colegiul director al CNCD a hotărât în unanimitate că ‘fapta prezentată prin filmul din speță nu întrunește elementele constitutive ale discriminării directe, lipsește tratamentul diferențiat și nu există un raport de cauzalitate între criteriul invocat și faptă’.

De asemenea, CNCD ‘condamnă public orice comportament de incitare la ură pe criteriul apartenenței etnice, săvârșită prin răspândirea de informații incomplete sau false, prin exploatarea prejudecăților din societatea din România, având ca scop sau efect tensionarea relațiilor interetnice’.

În finalul hotărârii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării recomandă supermarketului și tuturor agenților economici ‘să adopte măsuri pentru a asigura cunoașterea limbii oficiale a statului la un nivel rezonabil de către angajații care au în fișa postului sarcini ce țin de deservirea clienților’.

Vezi și: Scandal la Kaufland Odorheiu Secuiesc. Client, refuzat pentru că nu vorbea maghiară

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top