Decizie definitiva: Bogdan Olteanu, plasat in arest la domiciliu

01.09.2016
Decizie definitiva: Bogdan Olteanu, plasat in arest la domiciliu

Bogdan Olteanu va fi plasat in arest la domiciliu. Decizia este definitiva in acest caz.

Citeste si: Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator BNR, arestat preventiv

Citeste si: UPDATE: Bogdan Olteanu a primit un nou mandat de arestare

Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis contestatia lui Bogdan Olteanu la arestarea preventiva si a dispus, definitiv, inlocuirea acestei masuri cu arestul la domiciliu, incepand de joi. Bogdan Olteanu este pus sub acuzare de procurorii DNA pentru ca ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu in functia de guvernator al Deltei Dunarii, informeaza News.ro.

Pe 12 august, Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator BNR, a primit un mandat de arestare de 16 zile, pentru restul din cele 30 initiale pentru care a fost emis mandat de arest la domiciliu. Decizia luată de ICCJ este definitiva.

Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenta pe vremea cand acesta era presedinte al Camerei Deputatilor, intre 2006 si 2008. Mai exact, procurorii anticoruptie sustin ca Bogdan Olteanu ar fi luat un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vantu si ar fi beneficiat de sprijin electoral din partea acestuia, totul pentru a-l numi pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunarii.

Liviu Mihaiu ar fi urmat astfel sa serveasca intereselor pe care Sorin Ovidiu Vantu le are in acea zona, spun procurorii.

Acuzatiile de trafic de influenta i-au fost aduse la cunostinta fostului presedinte al Camerei Deputatilor la finalul lunii trecute, atunci cand procurorii au cerut si mandat de arestare preventiva pe numele lui Bogdan Olteanu. Judecatorii au decis insa ca acesta sa fie cercetat in arest la domiciliu.

Vom reveni cu detalii!