Connect with us
Sute de demonstranți au manifestat contra cancelarului Angela Merkel, la Dresda, cu ocazia Zilei Naționale a Germaniei.

Externe

Proteste contra Angelei Merkel, de Ziua Națională a Germaniei

Sute de demonstranţi au strigat luni „Merkel trebuie să plece” şi „Trădătoarea poporului” la un miting, organizat cu ocazia marcării a 26 de ani de la reunificarea Germaniei la Dresda, unde cancelarul Angela Merkel era prezentă în condiţii de securitate dure, relatează Deutsche Welle.

Manifestanţii au protestat faţă de Merkel înainte şi imediat după o slujbă ecumenică la Biserica Frauenkirche (Maica Domnului) din Dresda, unul dintre principalele evenimente din programul oficial care marcează „Ziua Reunificării”.

„Merkel trebuie să plece!” şi „Trădătoarea poporului!”  a scandat mulţimea, inclusiv unul dintre fondatorii mişcării antiislam Pegida, Lutz Bachmann, şi numeroşi susţinători ai Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta).

Mii de poliţişti asigură securitatea evenimentelor în acest oraş din fosta Germanie de Est în care s-a înfiinţat Pegida, o mişcare populară la ale cărei prime reuniuni săptămânale, la începutul lui 2015, participau aproximativ 20.000 de oameni.

Dresda a fost zguduită săptămâna trecută de două atacuri cu explozivi – dintre care unul a vizat o moschee.

De asemenea, trei persoane necunoscute au incendiat, sâmbătă seara, trei maşini de poliţie.

Lunetişti de elită au fost mobilizaţi luni la Opera Semper, unde erau aşteptaţi aproximativ 1.000 de invitaţi – inclusiv preşedintele german Joachim Gauck şi preşedintele Curţii Constituţionale germane Andreas Vosskuhle.

Demonstranţi l-au insultat duminică pe primarul din Dresda Dirk Hilbert pentru că a organizat o recepţie pentru musulmani la sediul primăriei, cu ocazia Noului An islamic.

„Dispari!” şi „Trădătorule!”, au strigat protestatarii.

Germania s-a reunificat pe 3 octombrie 1990. Ea a fost împărţită între Vestul capitalist şi Estul comunist după al Doilea Război Mondial.

Cancelarul german Angela Merkel, care a crescut în fost Germania de Est comunistă, a criticat, într-un interviu publicat duminică „numărul ruşinos de mare” de atacuri xenofobe din landurile din estul Germaniei.

Ea i-a îndemnat pe germani să li se opună protestatarilor de extremă dreapta care scandează „Wir sind das Volk” (Noi suntem poporul), un slogan pe care est-germanii l-au strigat în timpul protestelor paşnice din 1989, înainte de căderea Zidului Berlinului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top