Social
Excepții de la restricțiile de circulație! Când te poți deplasa după ora 22.00
În acest moment sunt valabile mai multe restricții din cauza pandemiei de coronavirus, care continuă să ne dea mari bătăi de cap. Printre cele mai importante sunt purtarea măștii de protecție, precum și interzicerea circulației după ora 22.00, dacă nu ai un motiv bine întemeiat. Se pare că vaccinarea se numără și ea printre acele motive, așa cum au anunțat de curând autoritățile.
Vaccinare după ora 22.00
Coordonatorul campaniei de imunizare împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot deplasa şi după ora 22.00, pentru că restricțiile nu mai sunt valabile în astfel de situații importante.
“Există o menţiune expresă în Hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a Municipiului Bucureşti, chiar astăzi am vorbit cu domnul prefect, practic persoanele care se prezintă la vaccinare după ora 22,00 sunt exceptate de la această restricţie şi se pot prezenta la vaccinare. Nu ştiu dacă este nevoie neapărat de o adeverinţă în acest sens, dar, cu siguranţă, dovada de vaccinare va reprezenta acel document care atestă faptul că ai mers să te vaccinezi”, a explicat şeful CNCAV.
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de imunizare împotriva SARS-CoV-2, a fost întrebat dacă după ora 22,00 persoanele care merg să se vaccineze anti-COVID au nevoie de declaraţie prin care să specifice în ce scop se deplasează. Acesta a spus că în hotărâre este specificată această exceptare, iar la întoarcere cu siguranță nu vor păți nimic, pentru că vor primi o adeverință de vaccinare.
De la data de 1 iunie s-ar putea ca restricțiile de deplasare să se mai relaxeze, motiv pentru care românii vor putea ieși din case până la ora 23.00 sau chiar până la miezul nopții. Au loc discuții în acest sens, precum și pentru renunțarea la masca de protecție la mare și în expedițiile de pe munte, precum și în birourile în care lucrează doar persoane imunizate.
De pe 8 mai, românii se pot vaccina fără programare. Centrele de vaccinare vor fi la dispoziția tuturor oricând doresc, fără a se mai programa înainte. Proritate au, însă, persoanele deja programate, precum și cei cu vârste de peste 60 de ani.