Connect with us
Uber Eats a fost lansat în București. Cum comanzi

Știri

Uber Eats a fost lansat în București. Cum comanzi

Serviciu Uber Eats este disponibil în România din 17 mai. Locuitorii din București pot comanda mâncarea preferată folosit această aplicație, ei având de ales dintre mai multe restaurante.

Timpul mediu de livrare este de sub 40 de minute, cu obiectivul de a ajunge la sub 35 de minute în scurt timp. Comanda se poate face fie prin aplicația Uber Eats pentru smartphone-uri, fie de pe site-ul ubereats.com.

Uber a lansat serviciul UberEats în peste 200 de oraşe. În acest an, intenţionează să lanseze serviciul în Irlanda, Egipt, Kenya, România şi Cehia, pe lângă peste 40 de noi oraşe din Marea Britanie şi 35 de noi oraşe în Franţa. Obiectivul companiei este să controleze o cotă mai mare din piaţa de 28 de miliarde de dolari a serviciilor de livrare de mâncare din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Directorul de logistică de la UberrEats, Jason Droege, a refuzat să precizeze cât de mult va investi compania pentru a extinde serviciul dar a subliniat că UberEats a „avut un succes peste aşteptări”.

În aceste condiţii, UberEats va juca un rol central în expansiunea Uber dincolo de serviciile de transport înaintea ofertei publice iniţiale aşteptate pentru anul următor. Jason Droege a dezvăluit că serviciul de livrare de mâncare a fost pe plus în 45 dintre cele 200 de oraşe în care opera anul trecut şi a fost responsabil pentru 10% din veniturile companiei, sau 1,1 miliarde dolari în trimestrul patru.

„România este una dintre cele mai importante ţări din UE pentru Uber, tocmai de aceea ne dorim să aducem noi servicii utilizatorilor noştri de aici. Ne bucurăm că, imediat după lansarea UberGREEN, serviciul nostru 100% electric, putem confirma şi venirea Uber Eats în România în următoarele două luni.

Am primit deja numeroase cereri de la restaurante locale care doresc ca, prin Uber Eats, mâncarea lor să fie disponibilă cât mai multor persoane. Încurajăm proprietarii de restaurante care vor să afle mai multe detalii despre acest serviciu să ia legătura cu noi”, declara în luna martie Nicoleta Schroeder, General Manager al Uber România.

Statisticile arată că, în România, segmentul de livrare de mâncare va ajunge în 2018 la 196 milioane de dolari, din care segmentul de comenzi online este estimat la 192 milioane de dolari. Rata de creştere este estimată la 23,3% pe an, care va rezulta într-o piaţă de 452 milioane de dolari până în 2022.

În 2017, pierderile realizate de serviciul de rezervări de automobile Uber Technologies au crescut până la 4,5 miliarde dolari, de la 2,8 miliarde dolari în 2016, la o cifră de afaceri de 7,4 miliarde dolari. Cu toate acestea, Uber susţine că în ultimele trei luni ale anului trecut a reuşit să îşi reducă pierderile până la 1,1 miliarde dolari, de la 1,46 miliarde dolari în trimestrul al treilea, la o cifră de afaceri trimestrială de 2,2 miliarde dolari.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii. Uber activează pe piaţa din România din februarie 2015, în Bucureşti, şi s-a extins în 2016 în oraşele Cluj, Braşov şi Timişoara.

Cum comanzi la Uber Eats

Descarcă aplicaţia sau intră pe ubereats.com

Conectează-te cu aceleași date de logare ale contului tău Uber sau creează-ți un cont

Introdu punctul de livrare – poate fi acasă, la birou sau oriunde te afli în oraș

Alege dintre sutele de opțiuni – caută-ți restaurantele preferatele sau filtrează căutarea după preparate, preț, timp de livrare sau restricții dietetice

Plasează comanda printr-o simplă apăsare de buton și plătește cu cardul adăugat în aplicație

Urmărește-ți comanda în timp real- vezi cum aceasta e preluată și livrată la ușa ta sau în fața clădirii, în funcție de cum preferi.

De asemenea, nu există comandă minimă – poți comanda doar o supă, dacă dorești. Prețurile sunt stabilite de restaurantele partenere, conform meniului lor. Pe lângă costul mâncării, există un cost fix de livrare de 7,5 lei, indiferent de cât comanzi. 

Programează o comandă – pentru cei cărora le place să planifice, Uber Eats a introdus posibilitatea de a programa livrarea unei comenzi cu până la o săptămână înainte.

Poți indica cu precizie locul de livrare – indiferent că ești acasă, la birou sau în parc, poți introduce instrucțiuni specifice și poți cere să primești mâncarea la ușa, în fața clădirii sau, spre exemplu, “la ieșirea din stația de metrou Izvor”.

Poți urmări comanda pas cu pas prin intermediul aplicației. Urmărește în timp real cum este preparată, ridicată și livrată!

De asemenea, ca și în cazul serviciului clasic Uber, poți evalua restaurante, dar și vedea evaluările localului respectiv, în urma review-urilor celorlalți utilizatori.

Citește și: Curtea Europeană de Justiție a decis: UBER este o companie de transport

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top