Rețete
Reteta de Paste: Placinta cu lamaie si iaurt
Daca iti doresti sa pregatesti ceva delicios de Paste, ai putea incerca sa gatesti placinta de lamaie cu iaurt. Ar putea completa meniul pentru sarbatori. Se pregateste in numai o jumatate de ora. In plus, nu ai nevoie de foarte multe ingrediente. Iar rezultatul va fi pe placul intregii familii. Iata cum se prepara aceasta reteta de Paste.
Reteta de Paste – Placinta cu lamaie si iaurt
Pentru a pregati acest desert ai nevoie de urmatoarele ingrediente:
– 1 kg de iaurt
– foi de placinta (un pachet)
– 1 esenta de vanilie sau cu alta aroma, in functie de preferinte
– 8 oua
– coaja unei jumatati de lamaie, data pe razatoare
– 300 de grame de zahar
Pentru a pregati aceasta placinta cu lamaie si iaurt trebuie sa procedezi astfel. Inainte de toate, ouale se amesteca cu iaurtul. Cand amestecul devine omogen, se adauga zaharul, esenta de vanilie (sau cu o alta aroma) si coaja unei jumatati de lamaie.
Cand ingredientele sunt bine amestecate, poti trece la etapa urmatoare. Pune intr-o tava hartie de copt, peste care vei pune o foaie de placinta. Peste aceasta vei pune o jumatate din amestecul ce contine iaurtul. Dupa aceea pune o alta foiae de placinta peste compozitie. Peste aceasta foaie de placinta vei turna cealalta jumatate a compozitiei. La final, vei acoperi totul cu o alta foaie de placinta.
Incalzeste putin cuptorul, inainte de a pune tava. Lasa placinta la o temperatura de 180 de grade. Dupa aproximativ 20 de minute, placinta va fi gata. Foile din partea de sus a placintei trebuie sa fie rumenite, sa aiba o culoare aurie sau maronie.
Asadar, poti incerca sa gatesti pentru masa de Paste aceasta placinta cu lamaie si iaurt. Nu ai nevoie de multe ingrediente. In plus, este gata in cel mult o jumatate de ora. Si, astfel, desertul de sarbatori este gata.
Pofta buna!