TV
Concurent de la „Mireasa”, pus la zid pentru sinceritate extremă. Ce i-a spus Simonei Gherghe
Un concurent al emisiunii prezentată de către Simona Gherghe, a șocat pe toată lumea cu o declarație extremă. Este vorba despre Ștefan, care a participat în trecut la emisiunea Mireasă pentru fiul meu, unde a stat doar o lună. De data aceasta, Ștefan spune că nu a venit pentru distracție, ci pentru a-și găsi o iubită și o viitoare soție. Imediat cum a intrat în casă, el s-a apropiat de Lavinia, cu care a și început o relație la scurt timp. Ce avea să declare după, a șocat pe toată lumea din casă.
Ce i-a spus Simonei Gherghe
Întrebat de Simona Gherghe de ce este gânditor, Ștefan a dat un răspuns șocant. Deși părea că este îndrăgostit de Lavinia și că doar pe ea o vrea, tânărul a spus că s-a grăbit și că de fapt, el se mai gândește la fosta lui relație.
Totul a pornit de la Ionuț, care a spus că, în casă, Ștefan vorbește des despre fosta lui iubită. Întrebat în direct dacă este adevărat, el a recunoscut de față cu Lavinia. Răspunsul lui a șocat pe toată lumea, mai ales pentru că el părea hotărât în privința Laviniei și că deja își făceau planuri să se mute împreună.
Brusc, concurentul s-a sucit la 180 de grade. El a declarat că, de fiecare dată când intră în casa fetelor și o vede pe Cătălina, se pierde complet pentru că ea seamănă mult cu fosta lui iubită.
Sincer, dar deloc diplomat
Toate aceste declarații au uimit-o până și pe Simona Gherghe, care l-a felicitat pentru sinceritate, dar i-a recomandat să încerce să fie mai diplomat, pe viitor.
Cu alte cuvinte, relația abia începută dintre Lavinia și Ștefan s-a încheiat fără drept de apel. Deși a fost jignită, Lavinia nu a avut reacție, ci doar a precizat că este dezamăgită și că va trece peste.
Pe de altă parte, Ștefan i-a recomandat să se orienteze spre alt băiat din casă, spunându-i că și el va încerca să își găsească o nouă iubită în emisiunea Mireasa.
La emisiunea Mireasa participă 14 concurenți, 8 fete și 6 băieți. După două săptămâni de concurs, o fată a părăsit deja casa Mireasa. Este vorba despre Andreea, o concurentă de doar 20 de ani, care și-a manifestat dorința de a pleca acasă.
În gala de sâmbătă, 26 septembrie, Lorena este concurenta care era cât pe ce să părăsească emisiunea. Ea nu își dorește să plece, dar nici nu reușește să se integreze în colectiv. A declarat că vrea să îl cunoască mai bine pe David, băiatul doamnei Mia, deși acesta bate în retragere.
”