Economic
Datoriile la stat pot fi plătite eșalonat pe 12 luni. Decizia Guvernului
Persoanele fizice vor putea plăti eșalonat pe 12 luni, datoriile către stat. Guvernul României a extins perioada în care firmele pot amâna plata acestora. Joi, 22 octombrie, Guvernul a aprobat eșalonarea la plată pentru cel mult 12 luni a obligațiilor bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanşată starea de urgenţă şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Plata datoriilor, eșanlonată
Firmele pot amâna plățile către stat până la 12 luni, după ce Guvernul a extins perioada în care plata se poate face eșalonat. Mai mult decât atât, executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă.
„Beneficiari ai facilităţii de eşalonare simplificată sunt toţi contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal”, a transmis Ministerul Finanțelor.
Pentru acordarea eșalonării, firmele trebuie să depună cerere până la data de 15 decembrie inclusiv. La cerere, contribuabilul poate anexa graficul de eșalonare, care să cuprindă cuantumul propus al ratelor de eșalonare.
Până la 25 decembrie 2020 organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităţilor fiscale oferite corespunzător situaţiei lor fiscale.
Condiții pentru plata eșalonată
Pentru a i se accepta plata eșalonată a datoriilor pe o perioadă de 12 luni, contribuabilii trebuie să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior;
să nu se afle în procedura insolvenţei;
să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.