Accident în Brașov, șapte persoane au fost rănite

Un număr de şapte persoane, între care doi adolescenţi, au fost rănite duminică, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, petrecut pe DN1 între Braşov şi Făgăraş, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.

”Este vorba despre trei bărbaţi, două femei şi doi adolescenţi în vârstă de 17 ani. Toţi prezentau diverse fracturi, traumatisme şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Un bărbat în vârstă de 70 de ani, politraumatizat, a fost preluat de elicopterul SMURD venit de la Târgu Mureş”, a spus sursa citată.

Accidentul rutier a avut loc duminică, în jurul orei 14.00, după ce şoferul unuia dintre cele două autoturisme a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un vehicul înmatriculat în Marea Britanie.

Accident grav și în Constanța

Şapte persoane, dintre care doi minori, au fost rănite într-un accident produs duminică pe DN 38 şi transportate la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, agent de poliţie Vasile Constantina-Cristina, în accidentul produs la km 21, pe DN 38, între Negru Vodă şi Agigea, au fost implicate 6 autoturisme.

„Un autoturism a intrat în coliziune cu cel din faţa sa şi tot aşa. Circulaţia a fost reluată, după cercetările la faţa locului”, a precizat pentru AGERPRES Vasile Constantina-Cristina.

12 persoane au fost rănite

Anca Chiriţă (ISU Dobrogea) a menţionat că 7 persoane, dintre care doi minori, au fost duse la Spitalul Clinic Constanţa.

La faţa locului au intervenit cadre medicale ale SMURD din cadrul ISU Dobrogea, un elicopter SMURD, o autospecială de transport personal victime multiple şi ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, a mai spus Chiriţă.

Citește și Accident grav în Timiş. Două persoane au murit în urma evenimentului

Totul s-a întâmplat după ce șoferul unuia dintre autoturisme s-a oprit pe drum pentru a cumpăra pepeni de la un comerciant, însă șoferii celorlalte cinci autoturisme din spate nu l-au observat la timp, iar accidentul a fost unul în lanț!

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 12 aug.. 2018
Scris de , în Știri
Comentarii