Știri
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind închisoarea la domiciliu
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 181 de voturi „pentru”, 87 „împotrivă” şi patru abţineri, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013.
Legea prevede executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi prin care se introduce regimul de detenţie la domiciliu.
Prin acest proiect de lege se introduce regimul detenţiei la domiciliu în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an, cu excepţia celor care au comis fapte cu violenţă.
„Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an”, mai prevede actul normativ.
Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional
„În cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate se consideră 20 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”, stipulează proiectul.
Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani. În acest se încadrează persoanele condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani pentru fapte comise cu violenţă.
Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii de cel mult un an, respectiv pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani, mai prevede proiectul de lege.
Elena Udrea a fost condamnată marți la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute. Rudel Obreja a primit cinci ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fostul ministru al Economiei, a fost achitat. Tudor Breazu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.
Deciziile Curții Constituționale sunt definitive
În dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
La ultimul termen al procesului, care s-a desfăşurat pe 9 mai, un procuror a cerut admiterea apelului formulat de DNA şi sporirea pedepselor primite în primă instanţă de Elena Udrea şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obeja, dar şi de ceilalţi inculpaţi.
Anchetatorii au solicitat, totodată, condamnarea fostului ministru al Economiei Ion Ariton, achitat de instanţa de fond pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.