Știri
Candidează sau nu Gabriela Firea la alegerile prezidențiale? „Cu riscul de a mă…”
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit despre posibilitatea de a candida din partea PSD la alegerile prezidențiale din 2019.
Edilul-șef al Bucureștiului a precizat că nu ia în calcul o candidatură și a spus că nu va renunța la funcție, chiar dacă acest lucru i-ar fi cerut de Liviu Dragnea sau PSD.
„În primul rând, le mulţumesc tuturor celor care gândesc de această manieră pe care o descrieţi dumneavoastră – şi primesc şi eu semnale în acest sens – este onorant şi este măgulitor.
Dar, cu riscul de a mă repeta, sunt o persoană extrem, extrem de serioasă, chiar obositor de serioasă pentru cei care cred că eu aş putea să mă schimb ca o frunză în vânt, de la o lună la alta.
Categoric nu, îmi respect angajamentul faţă de bucureşteni, vreau să-mi duc la bun sfârşit şi ultima zi de mandat, (…)
Chiar dacă îmi cere preşedintele partidului sau partidul, colegii mei dacă îmi vor cere să candidez, le-am spus încă de pe acum să nu mai fiu vehiculată, să nu mai apar în sondaje, să nu mă mai măsoare,
Pentru că sub nicio formă nu vreau să renunţ la acest mandat. (…) Cartea de vizită a unui politician este reprezentată de seriozitate”, a declarat Gabriela Firea la un post de televiziune.
Gabriela Firea a vorbit și despre viitorul premier al României, Viorica Dăncilă.
„O cunosc pe Viorica Dăncilă de aproape şapte ani, de când am intrat în PSD. Este o persoană extrem de echilibrată, solidară, sinceră.
E foarte important pentru politicieni să fie sinceri, pentru că am văzut mulţi, ca domnul Cristian Buşoi, care plâng că nu avem investiţii în sănătate şi apoi îşi pun colegii din CGMB să le blocheze”, a declarat duminică primarul Capitalei.
„Cred că Viorica Dăncilă va rezista, cu sau fără hashtag”, a subliniat Firea.
Citește și: Uber ar putea fi INTERZIS în București. Ce vrea Gabriela Firea să facă
Te-ar putea interesa și: Comandament de iarnă! Ce vrea să facă Firea
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat măsurile luate în urma avertizărilor meteorologice emise de ANM.
„Am convocat această întâlnire pentru ca toate subunitățile Primăriei Generale să ia toate măsurile care se impun pentru ca populația să nu aibă de suferit din cauza condițiilor meteo.
În această noapte, va ploua, va fi lapoviță și ninsoare. Iată că sunt motive suficiente pentru a spori acțiunile în Captală, în toate cele șase sectoare, așa cum s-a acționat și aseară.
Nu trebuie să fie nimeni afectat de condițiile meteo. Solicit tuturor operatorilor de salubritate să acționeze cu seriozitate și în această seară, inclusiv cu tratamente de prevenție. În teren, vor fi 250 de utilaje, în această seară. Am solicitat Regiei de Transport RATB să curețe stațiile”, a declarat Gabriela Firea.
Directoarea ANM a explicat cum va fi vremea
Prezentă la comandament, directoarea ANM, Gabriela Băncilă, a explicat cum va fi afectată Capitala de avertizarea meteo:
„La ora 11, ANM a emis un mesaj de informare meteorologică. Nu apreciem că Bucureștiul se va afla sub incidența mesajului de informare meteorologică. În cursul nopții ce urmează precipitațiile își vor face apariția și în zona Capitalei”,potrivit ANM.