Știri
Comandorul Ion Stăiculescu a murit. Pilotul, găsit decedat într-o cameră de hotel din Franța
Ion Stăiculescu, unul dintre cei mai buni piloți ai Armatei Române, a fost găsit mort în camera de hotel din Franța în care era cazat.
Pilotul se afla în Hexagon pentru un exercițiu multinațional care să comemoreze 74 de ani de la debarcarea Aliaților în Normandia.
Cazul, catalogat inițial ca moarte suspectă, a fost preluat de autoritățile franceze.
Ministerul Apărării a reacționat cu un comunicat de presă după moartea acestuia:
Pilot militar român decedat în Franța.
Comandorul Ion Stăiculescu, comandantul Grupului 90 Operaţional din cadrul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, aflat în misiune în localitatea Cherbourg, Franţa, a decedat astăzi, 2 iunie, în camera de hotel în care era cazat.
Ofiţerul participa, în calitate de comandant de aeronavă, la exerciţiul multinaţional organizat de armata franceză, în perioada 31 mai – 4 iunie, pentru marcarea a 74 de ani de la debarcarea aliată din Normandia. La acest exerciţiu, România participă cu un detaşament format din 33 de paraşutişti militari şi o aeronavă C 27J Spartan.
În dimineaţa acestei zile, ofiţerul a fost găsit fără cunoştinţă de către colegii săi, în camera de hotel. A fost solicitată intervenţia medicală de urgenţă, prin serviciul 112, însă manevrele de resuscitare efectuate de echipajul medical francez au fost fără rezultat, medicii declarând decesul în jurul orei 10.00, ora locală.
Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare franceze.
Cine a fost Ion Stăiculescu
Comandorul Ion Stăiculescu era pilot militar clasa I, cu o experienţă de peste 7.500 de ore de zbor efectuate pe diferite tipuri de aeronave, dintre care aproximativ 3.500 pe C 27J Spartan, la manşa căruia zbura în calitate de pilot comandant instructor.
Ofiţerul, în vârstă de 55 de ani, activa în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1986. Era căsătorit şi avea un copil.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislaţia franceză, repatrierea trupului neînsufleţit al militarului.
Conducerea M.Ap.N. îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite condoleanţe familiei îndoliate.
Citește și: Ce se întâmplă, de fapt, cu Alexandru Jula, după ce s-a spus în presă că a murit