Externe
Atentat în Iran. 24 de persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost grav rănite, în timpul unei defilări
Atentat în Iran sâmbătă dimineața. Douăzeci şi patru de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite în atentatul care a vizat sâmbătă dimineaţă o defilare militară în Ahvaz, oraş în sud-vestul Iranului, indică un nou bilanţ oficial.
„Numărul martirilor ucişi în atacul terorist se ridică la 24, printre care femei şi copii dintre spectatori, iar acest bilanţ s-ar putea agrava în măsura în care răniţii sunt în stare critică’, a relatat agenţia oficială IRNA.
‘Mai multe de 53 de persoane au fost rănite şi internate în diferite spitale’, adaugă aceeaşi sursă.
Conform informaţiilor difuzate de media iraniene, atacul, calificat drept ‘terorist’ de Teheran, a fost întreprins de un comando înarmat împotriva unei defilări militare la Ahvaz, capitala provinciei sud-vestice Khuzestan, cu populaţie majoritar arabă.
‘Printre martiri se află o fetiţă şi un fost combatant care a fost ucis în scaunul său cu rotile’, a declarat generalul de brigadă Abolfazl Shekarchi, purtător de cuvânt al forţelor armate iraniene, la televiziunea de stat.
‘Din cei patru terorişti, trei au fost trimişi în infern la locul atacului, iar al patrulea, care a fost rănit şi arestat, a ajuns în infern la puţin timp din cauza rănilor grave’, a adăugat generalul, membru al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.
Citește și: Atentat în Irak. Cel puțin 11 persoane au murit într-un atentat cu mașină-capcană
O grupare antiguvernamentală arabă, Rezistenţa Naţională din Ahvaz, a revendicat atacul, printr-un purtător de cuvânt citat de Reuters.
Yaghub Hur Totsari, purtător de cuvânt al uneia din cele două grupări care se identifică drept Mişcarea de Luptă Arabă pentru Eliberarea Ahvaz, a declarat că Rezistenţa Naţională din Ahvaz, o organizaţie-umbrelă a tuturor mişcărilor armate, se află în spatele atacului, fără însă a preciza care anume.