Externe
Un nou atac armat: 4 morți după ce un bărbat a deschis focul la o universitate
Un atac armat a avut loc la Universitatea Osmangazi din Turcia, transmit agențiile de presă străine.
Patru persoane au fost ucise joi în Universitatea Osmangazi, din provincia turcă Eskisehir, după ce un cercetător universitar a deschis focul asupra unor colegi din această instituţie de învăţământ, informează agenţia Anadolu, citată de Reuters.
Atacatorul a împuşcat mortal un prodecan, un secretar al unei facultăţi, un lector şi un alt angajat. El a fost ulterior arestat de poliţie.
Până la acest moment nu se cunosc motivațiile atacatorului.
Atacul din Turcia vine într-un context delicat
Un număr de 65 de persoane au fost condamnate miercuri la închisoare pe viaţă în Turcia, în două dosare separate, în legătură cu incidentele din noaptea tentativei eşuate de puci din iulie 2016, relatează agenţia DPA.
Inculpaţii au fost acuzaţi de ”încălcare şi tentativă de înlăturare a Constituţiei”. Alţi 77 de inculpaţi au fost achitaţi în legătură cu toate acuzaţiile, potrivit agenţiei de presă Anadolu.
Cele două dosare s-au axat pe acţiunea de blocare a podului Fatih Sultan Mehmet de peste Bosfor şi pe incidentele de la un post militar cheie din Istanbul.
În Turcia este încă stare de urgenţă, ce a fost impusă după tentativa de puci şi care a fost prelungită în mod repetat.
Peste 50.000 de persoane se află în arest în legătură cu tentativa de puci şi alte 150.000 au fost eliberate din posturi din armată şi din cadrul funcţiei publice.
Multe persoane dintre cele arestate erau din mediul universitar.
De asemenea, serviciile secrete turce au „repatriat” din străinătate, în decurs de un an şi jumătate, 80 de persoane acuzate de apartenenţă la mişcarea predicatorului Fetullah Gulen, căruia Ankara îi impută tentativa de puci din iulie 2016, a anunţat joi guvernul turc, informează AFP.
După puciul eşuat, serviciile secrete turce (MTI) „au împachetat 80 (de susţinători ai lui Gulen) din 18 ţări diferite şi i-au adus în Turcia”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, în timpul unui interviu pentru postul Haberturk TV.
Citește și: Atac Armat la Sediul Google (Youtube) – Cel puțin 5 răniți. Atacatorul ar fi murit