Connect with us
Tăriceanu, declarații despre vârsta de pensionare: "Este o soluție europeană"

Politic

Tăriceanu, declarații despre vârsta de pensionare: „Este o soluție europeană”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a explicat că mărirea vârstei de pensionare pentru ambele sexe este o consecinţă a presiunii demografice pe sistemul de pensii publice. Deasemenea, Tăriceanu a mai declarat că soluţia nu este „o invenţie românească”, fiind aplicată la nivel european.

„În toată Europa şi în toate ţările prospere durata medie de viaţă este în creştere. Din acest motiv apar presiuni demografice deosebite pe sistemele de pensii publice.

Una dintre măsurile care a fost adoptată în toate ţările din Europa a fost creşterea vârstei de pensionare atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

În Danemarca vârsta de pensionare pentru bărbaţi este 70 de ani pentru că numărul cetăţenilor de vârstă înaintată care ies la pensie şi care trebuie să beneficieze de pensiile de asigurări sociale de stat a crescut foarte mult.

Tăriceanu a vorbit despre vârsta de pensionare din România

Acest lucru presupune cheltuieli foarte mari care nu pot fi susţinute, nu sunt sustenabile într-un sistem de pensii publice.

Din acest motiv s-a ajuns la această soluţie care sigur vizează populaţia de ambele sexe. Pentru femei este o măsură atenuată, dar altfel nu vom reuşi să rezolvăm. Nu este o invenţie românească, este o soluţie aplicată la nivel european”, a afirmat Tăriceanu miercuri la Senat.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că femeile trebuie să aibă dreptul să continue activitatea până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbaţi, în caz contrar fiind vorba de o discriminare pe criterii de sex.

Citește șiPreședintele CNIPMMR: „Contribuția opțională la pilonul II de pensii va deschide o cutie a Pandorei pentru economia națională”

Florin Jianu, Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România(CNIPMMR) a anunțat marți că o contribuţie opţională la Pilonul II de pensii va deschide o cutie a Pandorei pentru economia naţională.

Astfel, statul naţionalizează banii privaţi ai unor oameni, iar un investitor străin care analizează varianta unei investiţii în România poate gândi să statul îi poate naţionaliza oricând propria investiţie.

Pilonul II de pensii investeşte fondurile în numele participanţilor

„Practic se deschide o cutie a Pandorei în care statul naţionalizează banii privaţi ai unor oameni şi numai după primele declaraţii s-a văzut impactul pe Bursă. Bursa a scăzut.

Ce impact are asupra unui investitor străin care se gândeşte să investească în România. Acesta poate gândi că statul îi poate naţionaliza oricând propria investiţie. Şi cam ăsta este mesajul de care trebuie să ne ferim. Fiecare organizaţie a mediului de afaceri a avut o poziţie puternică faţă de această măsură.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top