Știri
România devine MONARHIE la anul. Decizia care uimeşte pe toată lumea
Românii ar putea fi chemați la referendum pentru a alege între republică sau monarhie. Propunerea aparţine unui membru PSD şi uimesşte pe toată lumea.
Președintele executiv al Partidului Social Democrat, Nicolae Bădălău susține românii ar putea fi chemați la un referendum național, în care ar putea fi întrebați dacă vor republică sau monarhie.
Potrivit acestuia, așa cum s-a discutat despre referendumul pentru familia tradițională, la fel poate fi pusă în discuția și trecerea la monarhie.
”Totul este posibil, atâta timp cât facem un referendum cu familia tradițională, putem pune și o întrebare legată monarhie”, a declarat președintele executiv al PSD.
Potrivit lui Nicolae Bădălău, în PSD există mulți simpatizanți ai monarhiei
”Sunt convins că și în PSD sunt extrem de mulți simpatizanți ai regalității. PSD e un partid mare și în interior sunt foarte multe păreri, asta nu înseamnă că vorbim în numele partidului.
Eu simpatizez partea cu monarhia, văzând dezoltarea economică a țărilor unde există monarhie. Asta nu înseamnă că dacă domnul Nicolicea a avut o opinie la un moment dat o are și partidul”, a spus Bădălău, întrebat despre intenția parlamentarului Eugen Nicolicea, în 1994, de a-l declara pe Regele Mihai I ”persona non grata”.
Premierul Mihai Tudose a avut o primă reacție a ideea președintelui PSD, Nicolae Bădălău, și a spus că nu suține ideea unui referendum privind morahia: „Nu sunt monarhist!”.
Citeşte şi Prognoza METEO pentru Crăciun. Cum va fi vremea de Sărbători
Meteorologii anunţă că în prima săptămână de prognoză, vremea va fi relativ rece. Prezentele estimări indică și pentru sfârșitul de an o probabilitate relativ mare pentru precipitații, ploi și lapoviță la început, apoi ninsoare.
BANAT
Pe parcursul primei săptămâni, se va menține o vreme relativ rece, cu valori termice ușor mai mici decât cele climatologic specifice pentru a doua jumătate a lunii decembrie, maxime de 0…3 grade și minime de – 6 … – 2 grade, în medie regională.
În intervalul 25 – 29 decembrie, se estimează o creștere treptată a temperaturilor, cu medii de 4… 9 grade ziua și – 2…2 grade noaptea, dar în ultimele zile din an apare probabilitatea de scădere a valorilor termice. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 21 – 24 decembrie când vor fi mai ales ninsori, dar trecător și lapoviță sau ploaie, putând favoriza izolat producerea de polei. Prezentele estimări indică și pentru sfârșitul de an o probabilitate relativ mare pentru precipitații, ploi și lapoviță la început, apoi ninsoare.
CRIŞANA
În prima săptămână de prognoză, vremea va fi relativ rece, valorile termice devenind mai mici de cât cele climatologic specifice pentru a doua jumătate a lunii decembrie, cu maxime de 0 …3 grade și minime de – 6 … – 3 grade, mediat pe regiune. În intervalul 25 – 29 decembrie, se estimează o creștere treptată a temperaturilor, cu medii de 4… 8 grade ziua și – 2…2 grade noaptea, dar în ultimele zile din an apare probabilitatea de scădere din nou a valorilor termice. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 21 – 24 decembrie când vor fi mai ales ninsori, dar trecător și lapoviță sau ploaie, putând favoriza izolat producerea de polei.
Prezentele estimări indică și pentru sfârșitul de an o probabilitate relativ mare pentru precipitații, predominant ploi și lapoviță la început, apoi ninsoare.
TRANSILVANIA
Va fi o vreme rece pe parcursul primei săptămâni, când vor fi medii ale temperaturilor maxime de – 3…3 grade și ale minimelor de – 10… – 5 grade. În intervalul 25 – 29 decembrie, se estimează o încălzire ușoară și treptată ce se va resimți în special la valorile din timpul zilei, care vor fi, în medie, de 2…6 grade, nopțile rămânând destul de reci. Pentru sfârșitul de an estimările prognostice indică posibilitatea unei răciri a vremii. Probabilitatea pentru ninsori, cu caracter local și în general slabe, va fi ridicată în perioada 21 – 23 decembrie. Prezentele estimări indică și pentru sfârșitul de an o probabilitate în creștere pentru precipitații, mixte la început, apoi ninsoare.
MARAMUREŞ
Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de o vreme rece, cu maxime de – 2…2 grade și minime de – 7… – 3 grade, mediat regional. În intervalul 25 – 29 decembrie, se estimează o creștere treptată a temperaturilor, cu medii de 3…7 grade ziua și – 3… 0 grade noaptea, dar în ultimele zile din an apare probabilitatea scăderii din nou a valorilor termice. Probabilitatea pentru ninsori – moderate cantitativ – va fi ridicată în perioada 20 – 23 decembrie. Prezentele estimări indică și pentru sfârșitul de an o probabilitate în creștere pentru precipitații, mixte la început, apoi sub formă de ninsoare.
MOLDOVA
În prima săptămână de prognoză, vremea va fi relativ rece, valorile termice devenind mai scăzute raportat la cele climatologic specifice pentru a doua jumătate a lunii decembrie, cu maxime de – 1 …4 grade și minime de – 7… – 3 grade, medi at pe regiune. După data de 25 decembrie, se estimează o încălzire ușoară și treptată a vremii ce se va resimți în special la valorile din timpul zilei, care vor fi de 2…8 grade, nopțile rămânând destul de reci și doar la sfârșitul de an să fie posibilă o nouă scădere de temperatură.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Probabilitatea pentru precipitații va fi relativ scăzută pe tot parcursul perioadei de interes, exceptând intervalul 22 – 23 decembrie când vor fi ninsori slabe cu caracter local, mai ales în nordul regiunii. Prezentele estimări indică și pentru sfârșitul de an o probabilitate în creștere pentru precipitații mixte.
DOBROGEA
Vremea va fi relativ rece pe parcursul primei săptămâni de prognoză, când valorile medii vor fi de 0…4 grade ziua și – 5… – 2 grade noaptea. După data de 25 decembrie, se estimează o creștere treptată a temperaturilor, cu maxime de 4…8 grade și minime de – 2…2 grade, în medie regională. Probabilitatea pentru precipitații va destul de redusă în cursul intervalului de referință, exceptând datele de 19 și 23 decembrie când temporar vor fi ninsori și lapoviță slabe cantitativ, dar și sfârșitul de an când prezentele estimări indică posibile ploi.
MUNTENIA
Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi relativ rece, cu medii ale valorilor termice diurne de 0…4 grade și ale celor nocturne de – 6 … – 3 grade, temperaturile cele mai scăzute urmând a se înregistra în perioada 20 – 21 decembrie, când media minimelor va fi de – 9… – 6 grade. După data de 25 decembrie, se estimează o încălzire ușoară și treptată a vremii, cu temperaturi medii de 4…8 grade ziua și – 5… – 1 grad noaptea.
Prezentele estimări indică probabilitatea pentru precipitații slabe, cu caracter trecător, la începutul intervalul ui de referință și pe 23 decembrie când se vor semnala mai ales ninsori, dar și la sfârșitul anului, atunci când vor fi și ploi.
OLTENIA
În prima săptămână de prognoză, vremea va fi relativ rece, cu medii ale temperaturilor diurne de 0…5 grade și ale celor nocturne de – 6… – 3 grade, valorile cele mai scăzute urmând a se înregistra în perioada 20 – 21 decembrie, când media minimelor va fi de – 8… – 6 grade. După data de 25 decembrie, se estimează o încălzire ușoară și treptată a vremii, cu temperaturi medii de 4…9 grade ziua și – 4…1 grad noaptea.
Prezentele estimări indică probabilitatea pentru precipitații slabe, cu caracter trecător, la începutul intervalului de referință și pe 23 decembrie când se vor semnala mai ales ninsori, dar și la sfârșitul anului atunci când vor fi și ploI.
Citeşte şi Accident deosebit de GRAV în urma cu puţin timp în România. Sunt peste 20 de victime