Connect with us

Stil

Greșeala pe care o facem cu toții. Cum se prepară corect SALATA DE VINETE

Salata de vinete este printre cele mai preferate de români atunci când vine vorba de mâncare. Iată însă ce greșeli facem atunci când o preparăm și ce trebuie modificat.

Dacă vrei să mănânci ceva delicios ori să mulțumești toți musafirii dintr-o lovitură, atunci mergi repede la piață pentru a cumpăra ingredientele pentru salata de vinete. Înainte de a face asta, gândește-te cum ai de gând să o prepari.

Sunt persoane care, pe lângă ingredientul principal, aleg să dea o aromă deosebită acestui fel de mâncare și pun în compoziție usturoi, ceapă, roșii sau maioneză, după bunul plac.

Deloc surprinzător, varianta de salată cu vinete și maioneză are un conținut caloric mult mai mare decât cea obișnuită, astfel că nu este indicat să exagerăm atunci când ne așezăm la masă.

Astfel, cea mai indicată salată de vinete este cea care are următoarele ingrediente: vinete, ceapă, puțin ulei de floarea soarelui, sare și piper. Se poate adăuga și puțin usturoi ori o roșie coaptă, în funcție de preferințele fiecăruia.

În plus, trebuie precizat faptul că uleiul de măsline nu are ce căuta în salata de vinete, asta pentru că îi dă un gust amar, iar rețeta noastră va fi un eșec. Poți în schimb să adaugi câtă ceapă vrei (după gust), căci aceasta vine cu beneficii multiple pentru organism, alături de vitaminele și mineralele conținute de vinete.

Sursa foto mancare.ro

CONTACT REDACTIE Email: cc@smartactivity.ro Telefon: +4021 795 88 02 Dacă ai surprins o știre, scrie-ne pe adresa redactie@huff.ro, unde ne poți trimite imagini foto sau video. Publisher Adrian Vrauko Email: adrian@teotrandafir.com Consultant Anamaria Lembrău, email: anamaria@teotrandafir.com Redactori CATALIN NAE, email: catalin@teotrandafir.com CRISTINA BOSIOC,email: cristina@teotrandafir.com DANIEL ȘUTA, email: daniel@teotrandafir.com Publicitate email: sales@smartactivity.ro Departament VIDEO Producator general – Raluca Oprea email: raluca.oprea@teotrandafir.com Programator Bogdan Iacob / Telefon: 0217958802 Departament Juridic / Legal Cabinet de avocat ROBERT CIUREA email: office@avciurea.ro Director General Adrian Vrauko email: adrian@teotrandafir.com Huff.ro este administrat și deținut de SMART ACTIVITY SRL Date despre companie Adresa de corespondenta: Calea Calarașilor, numarul 173, București, Sector 3 COD FISCAL: RO34042388 CIF: J40/1060/2015 Huff.ro este un site de știri care folosește fluxurile agențiilor de presă: Mediafax, Agerpres, dar și surse proprii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top