Stil
LUNEA ALBASTRA: Astazi este cea mai deprimanta zi din an
Data de 18 ianuarie este considerata cea mai deprimanta zi din an si este cunoscuta in toata lumea drept Lunea Albastra. La aceasta concluzie a ajuns un psiholog britanic care a creat o formula matematica pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului.
Blue Monday (Lunea Albastra/Trista- n.r.) a fost creata in 2005 de catre o agentie de turism din Marea Britanie, care a comandat un studiu bazat pe calcule care au inclus factori precum conditiile meteorologice si nivelul datoriilor personale.
Mai exact, a treia luni din ianuarie „aduna” o serie de factori care o fac sa fie atat de neplacuta: frig, datorii adunate in urma sarbatorilor de iarna si rezolutii neindeplinite. Multi sustin ca in spatele acestei zile numita „Lunea albastra” ar fi dovezi stiintifice, insa specialistii contrazic vehement aceste afirmatii.
Teoria despre „Blue Monday” a aparut in anul 2005, atunci cand psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formula matematica elaborata pentru a calcula cele mai ingrozitoare zile ale anului, noteaza theguardian.com. Psihologul a luat in considerare vremea din aceasta perioada, facturile la utilitati, datoriile, nivelul motivational, sarbatorile de iarna, precum si faptul ca mare parte dintre oameni uraste zilele de luni.
Astfel, Cliff Arnall a stabilit ca cea de-a treia zi de luni a anului sa fie considerata cea mai deprimanta zi, avand in vedere ca oamenii in aceasta perioada manifesta o stare de tristete, inactivitate si consuma carbohidrati in exces.
Cu toate ca cercetarea nu are baze stiintifice conceptul a devenit destul de popular, iar multe persoane au ajuns sa se consoleze daca au o zi proasta, cu gandul ca Lunea Albastra este inevitabila. Bineinteles, totul depinde viziunea noastra asupra lumii, de modul in care gandim, deoarece o zi buna sau rea devine astfel atunci cand si noi ajungem ca credem acest lucru si actionam fara sa ne dam seama in acest sens.
Cu toate acestea, pentru a ne ajuta sa trecem peste Lunea Albastra sau peste oricare alta zi „albastra” din cursul acestui an, psihologii au cateva recomandari, scrie The Telegraph.
In primul rand, pentru a te elibera de starile depresive, este recomandat sa vorbesti despre ceea ce simti, despre cum te simti. Mai mult, nu uita sa te bucuri mereu de ceea ce ai deja.
Mai mult, un studiu realizat pe un esantion de 2.000 de britanici a aratat ca persoanele care stau langa fereastra sau care ies la plimbare pot scapa mai usor de starea de depresie din aceasta perioada a anului. Cel putin zece minute pe zi ar trebui sa le petrecem afara, in aer liber, indiferent cat de frig ar fi, deoarece miscarea va ajuta la producerea endorfinelor.
Un alt sfat este sa zambiti, pentru ca zambetul are darul de a elibera in organism o serie intreaga de substante benefice organismului. La fel de eficient este sa dati dovada de altruism, deoarece studii stiintifice riguroase au indicat ca un comportament generos sustinut aduce cu sine o stare de sanatate mai buna, dar si un sentiment de satisfactie care va va ajuta sa treceti mai usor peste micile neplaceri.
Sursa foto ratesupermarket.ca