Știri
Ce planuri are Traian Băsescu cu fratele său, după ce va ieși din închisoare
Mircea Băsescu ar putea fi eliberat condiţionat din închisoare după ce Judecătoria Medgidia a admis, joi după-amiază, solicitarea acestuia, însă decizia nu este definitivă.
După această veste, Traian Băsescu a povestit ce va face în prima zi când fratele său va ieși din pușcărie.
Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat joi, la B1, că îşi va petrece prima seară cu fratele său, Mircea, imediat după ce acesta va fi eliberat din închisoare, şi a adăugat sarcastic că se bucură de faptul că nu i-a fost confiscată casa, să rămână la bătrâneţe fără locuinţă.
Traian Băsescu a mărturist că îşi va petrece prima seară cu fratele său, Mircea, după ce acesta va fi eliberat din închisoare.
Preşedintele PMP a ţinut să precizeze că nu a înţeles unde s-au dat cei 250.00 de euro fratelui său, care a susţinut că nu i-a luat.
”Măcar să-l văd acasă. Slavă Domnului că Curtea de Apel nu a mers şi la confiscarea casei, să îl lase la bătrâneţe fără casă, în condiţiile în care nu a luat bani”, a mai spus Băsescu.
Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat din închisoare după ce Judecătoria Medgidia a admis, joi după-amiază, solicitarea acestuia, însă decizia nu este definitivă.
Băsescu a fost condamnat în luna iunie la patru patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.
Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în luna iunie a acestui an, de Curtea de Apel Cosntanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Instanţa a păstrat astfel decizia dată iniţial de Tribunalul Constanţa, în ianuarie 2016. În acelaşi dosar, Marian Căpăţănă, a primit trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă.