Educatie
Schimbări la Evaluarea Națională. Ce ar putea ieși din programă
Educația a fost unul dintre cele mai încercat doemnii în ultimul timp. Din cauza pandemiei au avut loc multe schimbări în ceea ce privește elevii, iar lucrurile nu au decurs tocmai așa cum trebuiau. Deși elevii nu au mers la școală la finalul anului școlar trecut și nici până acum, examenele naționale se desfășoară în regim fizic. Anul acesta, însă, părinții cer ca Evaluarea Națională să fie simplificată prin modificarea subiectelor.
Programă nouă pentru Evaluarea Națională
Federaţia Naţională a Părinţilor, EDUPART, a explicat Ministerului Educației că anul acesta a fost unul extrem de dificil din cauza modului în care s-a desfășurat, iar elevii nu s-au putut pregăti cum trebuie pentru examenul de final de an, motiv pentru care cere eliminarea mai multor cerințe din programa de limba română pentru Evaluarea Națională.
Departamentul învăţământ gimnazial al federaţiei este format, preponderent, din profesori de limba şi literatura română, din mediul urban şi rural. Astfel, aceștia au solicitat elimanrea următoarelor subiecte:
- Tipuri de texte: textul dramatic şi arta spectacolului (autor, personaj dramatic; rolul indicaţiilor scenice; rolul dialogului; actori, decor, costume, lumini, muzică);
- Tipare textuale de structurare a ideilor: explicative;
- Pronumele posesiv şi adjectivul pronominal posesiv. Folosirea corectă a pronumelor şi a adjectivelor pronominale: nehotărât, a adjectivului pronominal de întărire. Pronumele şi adjectivul pronominal negativ şi negaţia în propoziţie.
- Realizări propoziţionale ale unor funcţii sintactice: completiva indirectă şi opoziţională, circumstanţiala de loc, de timp, de mod, cauzală, finală.
De altfel, părinții vor să fie modificați și mai mulți itemi de la exerciții, precum cei care necesită mult timp pentru rezolvarea lor. De asemenea, vor ca textul-suport de la itemul 9 al subiectului A să fie asociat c cu o experiență de viață trăită de elev, pe motiv că mulți dintre elevi nu sunt pregătiți în ceea ce privește cunoștințele generale, pentru că programa lor nu prevede o lectură suplimentară.
Mai mult, părinții cer să se țină cont și de felul în care scrie elevul și să se puncteze și abilitățile în acest sens. Cei din federație au mai multe cerințe și în ceea ce privește desfășurarea semestrului al doilea al anului școlar 2020-2021.
- a. publicarea săptămânală a câte unui set de minim trei subiecte – model pentru Evaluarea Națională, care să conțină o diversitate de itemi care să acopere întreaga programă de Evaluare;
- b. Organizarea unei simulări a Evaluării Naționale în luna martie a acestui an școlar;
- c. Emisiuni TELEȘCOALA;
- d. Un compendiu de gramatică pentru uzul școlar (disponibil online).