Externe
Cutremure în China, cu magnitudinea de 5,2, respectiv, 6,5 grade pe Richter
Cutremure în China. Două cutremure de suprafață s-au produs în vestul Chinei. Primul a avut magnitudinea de 5,2 și al doilea de 6,5 pe scara Richter.
Cele două cutremure s-au produs în vestul Chinei, la frontierele cu Tadjikistan şi Kîrgîzstan, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
Primul cutremur, de 5,2 grade, s-a produs vineri la ora locală 22.19 (16.19, ora României), la adâncimea de 10 kilometri. Epicentrul a fost în vestul Chinei, la 170 de kilometri vest de oraşul chinez Kashgar şi la 107 kilometri nord de Murghob (Tadjikistan), informează mediafax.
Un alt cutremur, cu intensitatea de 6,5 grade, s-a produs în apropiere, la ora locală 22.24 (16.24, ora României), la adâncimea de 12 kilometri.
Cele două seisme s-au produs în regiunea chineză Xinjiang Uigur, situată în vestul ţării, la frontierele cu Tadjikistan şi Kîrgîzstan.
Cutremur în America Centrală, cu magnitudinea de 7 pe scara Richter
Un alt cutremur mare s-a produs, joi, în America Centrală. Cutremurul s-a produs la 195 km în San Salvador, El Salvador. În urma acestui cutremur s-a emis și alertă de tsunami.
Inițial, cutremurul a fost estimat la magnitudinea de 7,2 grade. Cutremurul de suprafață s-a produs în Oceanul Pacific, în apropierea statului Nicaragua. Acest stat este afectat de Uraganul Otto, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).
Citește și: Update: Cutremur America Centrală, cu magnitudinea de 7 pe Richter. Alertă de tsunami
Cutremurul a avut loc la ora locală 12.43, adică la 20.43, ora României, în Oceanul Pacific, la adâncimea de doar 10 kilometri.