Connect with us
O bombă din Al Doilea Război Mondial, dezamorsată. 12.000 de persoane au fost evacuate

Externe

O bombă din Al Doilea Război Mondial, dezamorsată!12.000 de persoane au fost evacuate

O bombă de 500 de kilograme datând din Al Doilea Război Mondial a fost dezamorsată vineri într-un oraş din sudul Germaniei, unde mai mult de 12.000 de persoane au fost evacuate, a anunţat poliţia locală.

Bomba, descoperită pe un şantier în centrul oraşului bavarez Neu-Ulm, ‘a fost dezamorsată’ cu succes, a anunţat poliţia bavareză pe contul său de Twitter. ‘Suntem bucuroşi că totul s-a derulat cu bine’, adaugă ea.

În total, mai mult de 12.000 de persoane au fost evacuate în timpul operaţiunilor de dezamorsare, care au durat mai multe ore, potrivit aceleiaşi surse.

Aceasta este a treia bombă ce datează din Al Doilea Război Mondial descoperită în doar câteva săptămâni în Neu-Ulm.

La Frankfurt, o altă bombă din Al Doilea Război Mondial a fost descoperită vineri la începutul după-amiezii, determinând o evacuare preventivă pe o rază de 700 de metri în jurul explozibilului, au anunţat pompierii din Frankfurt pe site-ul lor şi pe contul lor de Twitter.

Numărul de persoane vizate de această evacuare nu a fost precizat. Dezamorsarea va avea loc ‘probabil’ în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit pompierilor.

Astfel de evacuări survin frecvent în Germania. Ca urmare a bombardamentelor intensive ale aliaţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, serviciile de deminare trebuie să neutralizeze în mod regulat bombele şi obuzele descoperite în timpul unor şantiere de construcţii, în păduri, pe câmpuri sau chiar în grădinile oamenilor.

CITEȘTE ȘI: Alertă în București! Un OBUZ neexplodat a fost descoperit, zona a fost EVACUATĂ

Proiectilul exploziv de calibru 152 mm descoperit pe Strada Dreptăţii din Sectorul 6, unde Apa Nova efectua lucrări, a fost dezamorsat şi urmează să fie distrus într-un poligon special amenajat, a anunţat marţi, pentru AGERPRES, Lucian Apostol, purtător de cuvânt al Unităţii speciale de intervenţie Ciolpani.

„A fost găsit cu ocazia unor lucrări executate de Apa Nova. Specialiştii l-au dezamorsat şi l-au încărcat pentru a fi transportat, depozitat şi distrus la poligonul special amenajat. A fost verificată zona şi nu mai este alt obiect periculos în acel spaţiu. Am securizat zona, totul este în regulă”, a precizat Apostol.

Proiectilul provine cel mai probabil din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

CITEȘTE ȘI: AMENINȚARE cu bombă la Tribunal! Autoritățile au intervenit de urgență, instituția a fost EVACUATĂ

Stare de urgență în Hârșova! O grenadă ofensivă a fost găsită în iarbă

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top