Externe
Planul de asistenţă financiară adoptat de Eurogrup are valoarea de 500 de miliarde de euro
Planul de asistenţă financiară adoptat joi seară de miniştrii de Finanţe ai statelor din zona euro prevede alocarea pentru început a 500 de miliarde de euro.
„Planul conţine propuneri îndrăzneţe şi ambiţioase care ar fi fost de neimaginat în urmă cu doar câteva săptămâni. Ne amintim cu toţii de reacţia la criza financiară de acum un deceniu, când Europa a făcut prea puţin şi prea târziu. De data aceasta, este altfel”, a declarat Mario Centeno, ministrul de Finanţe al Portugaliei şi preşedintele Eurogrupului.
Propunerea reprezintă „implementarea reacţiei puternice de care are nevoie Europa”, a subliniat Mario Centeno, citat de Euronews.
„Un acord excelent al miniştrilor de Finanţe asupra reacţiei economice la coronavirus: 500 de miliarde de euro disponibile imediat şi un fond de relansare care va urma. Europa ia decizii şi este la înălţimea gravităţii crizei”, a declarat prin Twitter, după reuniune, Bruno Le Maire, ministrul de Finanţe din Franţa.
„Au fost puse pe masă eurobonduri, au fost eliminate condiţionalităţile MES” (Mecanismul European de Stabilitate). „Vom transmite Consiliului European o propunere ambiţioasă. Vom lupta pentru concretizare”, a afirmat, la rândul său, Roberto Gualtieri, ministrul italian de Finanţe.