Connect with us
Soldații greci au efectuat tiruri de somație împotriva unui elicopter turc

Externe

Soldații greci au efectuat tiruri de somație împotriva unui elicopter turc

Clipe de tensiune, după ce soldaţii greci au efectuat tiruri de somaţie împotriva unui elicopter turc care survola în noaptea de luni spre marţi mica insulă Ro din Grecia.

Incidentul, anunţat de radioul grec Skai, a avut loc într-un context de tensiune între cei doi vecini, aliaţi în cadrul NATO. În special din cauza menţinerii în detenţie de o lună în Turcia a doi soldaţi greci care au intrat potrivit Atenei din greşeală pe teritoriul turc în timpul patrulării la frontieră.

„Tirurile de somaţie pentru a îndepărta elicopterul au fost ordonate în cadrul consolidării măsurilor de supraveghere şi reacţie decise în lumina tensiunilor cu Turcia”. A declarat sursa din Statul Major.

Potrivit acestei surse, elicopterul, „se pare că un aparat al gărzii de coastă turce„, zbura la limita dintre cele două zone control aerian (FIR) greacă şi turc. Atunci când ordinul a fost dat de a-l îndepărta „ca măsură de precauţie”.

Potrivit informaţiilor radar analizate ulterior, aparatul, care s-a îndepărtat după tiruri, nu a trecut FIR greacă. Și nici nu a încălcat spaţiul aerian al ţării, a adăugat această sursă.

Grecia şi-a exprimat de mai multe ori în ultimele săptămâni determinarea de a-şi apăra suveranitatea în Marea Egee, disputată în mai multe zone de Turcia. Pe fondul unei escaladări verbale între cele două ţări în ultimele luni după refuzul justiţiei elene de a extrăda opt soldaţi turci care au fugit în Grecia după lovitura de stat eşuată din iulie 2016.

Atena şi Nicosia au obţinut de asemenea din partea partenerilor lor europeni la ultimul summit UE de la sfârşitul lunii martie condamnarea „acţiunilor ilegale” ale Turciei în Marea Egee şi în estul Mediteranei.

Grecia și Turcia, la un pas de război în anul 1996

Grecia şi Turcia au fost la un pas de război în 1996 în legătură cu insuliţa Imia (Kardak, în limba turcă), a cărei suveranitate şi-o dispută în Marea Egee. Acest acces de tensiune a condus apoi la un proces de normalizare a relaţiilor bilaterale. Pe care Atena afirmă că doreşte să-l continue în ciuda unor incidente recente.

CITEȘTE ȘI: Șapte iranieni, uciși după o lovitură aerienă în Siria. Cine sunt victimele
Președintele Turciei, Recep Erdogan, după masacrul din Siria: „Cei care au comis acest masacru vor plăti”
Stare de ALERTĂ pe aeroportul din Amsterdam. S-au tras focuri de armă, ARMATA intervine de URGENȚĂ

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top