Externe
Un avion s-a prăbușit în Iran. Sunt mai mulți morți
Un avion cargo cu cel puţin 10 persoane la bord s-a prăbuşit luni în apropiere de Teheran, a anunţat televiziunea de stat iraniană IRIB, citată de AFP.
Agenţia iraniană Fars, considerată ca fiind apropiată militarilor, a indicat că la bord se aflau 16 persoane şi că a supravieţuit doar mecanicul.
”Un Boeing 707 cargo a ratat pista la aterizare”, a anunţat purtătorul de cuvânt al organizaţiei aviaţiei iraniene Reza Jafarzadeh, la IRIB.
„O aeronavă cargo Boeing 707 care transporta carne din oraşul Bishkek din Kârgâzstan a aterizat forţat în apropierea aeroportului Fath”, au declarat reprezentanţii armatei, citaţi de agenţia de presă semi-oficială Fars.
Într-o primă etapă, IRIB a relatat că 10 persoane se aflau la bord.
Agenţia Tasnim, controlată de conservatori, a evocat un accident al unui cargo militar care transporta carne din Bişkek, capitala Kârgâzstanului.
Potrivit IRIB, aparatul s-a izbit de un imobil după ce pilotul a ales pista greşită încercând să aterizeze pe aeroportul Fath, în provincia Alborz, la est de Teheran.
Citește și: Elicopter militar prăbușit într-o zonă rezidențială! Patru persoane au murit pe loc
A fost descoperită o cutie neagră a avionului Lion Air prăbușit în Indonezia
Scafandrii au descoperit a doua cutie neagră ce conţine înregistrările vocale ale aparatului Boeing aparţinând companiei Lion Air, a cărui prăbuşire în largul Indoneziei pe 29 octombrie a făcut 189 de morţi, au anunţat luni autorităţile indoneziene, citate de France Presse şi dpa.
„Am găsit înregistratorul de zbor în această dimineaţă în jurul orei 9:00 locale (2:00 GMT)”, a declarat Haryo Satmiko, şeful Comitetului pentru Siguranţa Transporturilor.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Comandamentului Flotei de Vest, Agung Nugroho, scafandrii marinei au descoperit cutia neagră în apropierea locului unde s-a prăbuşit avionul în largul coastei provinciei Java de Vest, îngropată sub noroi gros în apă la o adâncime de 30 de metri.
Aparatul Boeing 737 Max 8 a pierdut contactul cu controlorii de trafic aerian la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Soekarno Hatta din Jakarta la 29 octombrie.
Înregistrarea comunicaţiilor echipajului ar trebui să-i ajute pe anchetatori, care încearcă să înţeleagă de ce avionul care tocmai intrase în serviciu, s-a prăbuşit în mare la 13 minute după decolarea de la Jakarta.
Prima cutie neagră, care conţine înregistrări de date tehnice, a fost găsită la scurt timp după accident şi a indicat probleme la vitezometru.