Connect with us
25 de migranți ilegali în camionul unui român din Olanda! Pedeapsă grea pentru acesta

Justitie

25 de migranți ilegali în camionul unui român. A plâns în fața judecătorilor

Un șofer român de TIR riscă ani grei de închisoare, în Olanda, după ce în camionul lui frigorific au fost găsiți 25 de migranți ilegali, aproape morți. Oamenii rămăseseră fără oxigen după ce au stat închiși 10 ore în camionul frigorific. Totul s-a întâmplat în luna noiembrie a anului trecut. Luni, românul a fost adus în fața judecătorilor.

25 de migranți ilegali în camionul unui român!

Camionul transporta carne congelată, dar și migranți ilegali. Luni, românul a fost adus în fața judecătorilor, iar la auzul pedepsei care îl așteaptă, bărbatul a început să plângă. Procurorii au cerut o condamnare de 10 ani de închisoare pentru Liviu. Instanța a decis că va da sentința peste două săptămâni.

Cei 25 de migranți se aflau în semiremorca frigorifică a românului în vârstă de 40 de ani. Camionul a mers cu feribotul din Vlaardingen până în Olanda. Acolo, polițiștii i-au găsit pe migranți, mai mult morți decât vii.

Cu ajutorul unei bucăți de fier, unul dintre ei a făcut o gaură în peretele camionului, și astfel au reușit să reziste.

Românul spune că nu știa despre migranți

În replică, românul, care transporta carne din Germania în Anglia, spune că nu știa nimic despre migranți. El a declarat că, după ce a fost încărcată marfa, ușile au fost sigilate, și că el nu le-a mai deschis de atunci.

În fața anchetatorilor, bărbatul a început să plângă. El le-a spus că în țară îl așteaptă o familie greu încercată de soartă. Fiica lui ar suferi de pneumonie, băiatul lui are probleme cu vederea, iar soacra lui ar avea cancer.

Acestea ar fi informațiile pe care bărbatul le-a aflat din închisoare, în ultimele 8 luni de când este după gratii.

Românul își susține nevinovăția și arată cu degetul spre compania de prelucrare a cărnii. În susținerea lui vine avocatul. Acesta a declarat că niciunul dintre cei 25 de migranți nu l-au recunoscut.

Procurorii au cerut o condamnare de 10 ani de închisoare. Instanța a decis că va da sentința peste două săptămâni.

 

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Justitie

To Top