Connect with us
Grup specializat în trafic cu etnobotanice, destructurat

Justitie

Grup specializat în trafic cu etnobotanice, destructurat (VIDEO)

Un grup specializat în trafic de substanțe psihoactive a fost destructurat de către Poliția Română. Ieri, 29 iulie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în județele Prahova și Brăila, la persoane implicate în traficul de substanțe psihoactive („etnobotanice”).

Grup specializat în trafic cu etnobotanice

Din cercetări a rezultat faptul că, începând cu luna ianuarie 2019, 6 membri ai unei grupării infracționale ar fi distribuit etnobotanice către diferiți consumatori din județele Prahova și Brăila. Până în prezent au fost identificate peste 50 de persoane care s-ar fi aprovizionat cu astfel de substanțe, pentru consum, de la membrii grupării.

 „În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate aproximativ 330 grame de materie vegetală susceptibilă a reprezenta noi substanțe psihoactive, 2 grame de substanță solidă sub formă de cristal, 2 grindere, substanțe folosite la prepararea de produse psihoactive (acetonă, diverse cantități de ceaiuri de nalbă), ambalaje, bunuri și diferite ustensile folosite pentru traficul și consumul de substanțe psihoactive și 6 telefoane mobile”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.

În cauză, vor fi audiate 60 de persoane, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile legale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila. În activități au fost angrenați și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.

Ce sunt substanțele psihoactive?

Pe locul al doilea în clasamentul celor mai consumate droguri în România se află substanţele psihoactive, cunoscute sub denumirea de etnobotanice.

Noile substanțe psihoactive au apărut pe piața drogurilor din România în perioada anilor 2009 – 2010, iar măsurarea consumului acestora în populația școlară a început în 2011.

Acestea sunt consumate cu precădere de populaţia tânără, din mediul urban, aproape toți consumatorii debutând în intervalul vârstă de 15-24 ani, spun experţii Agenţiei Naţionale Antidrog în raportul din 2018 privind consumul de droguri în ţara noastră.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Justitie

To Top