Connect with us
Edil local din Sarmisegetusa a murit la doar 52 de ani. Fusese infectat cu coronavirus

Locale

Edil local din Sarmisegetusa a murit la doar 52 de ani. Fusese infectat cu coronavirus

Edilul local din Sarmisegetusa a plecat dintre noi la doar 52 de ani. Primarul fusese infectat cu noul coronavirus, dar nu avea alte patologii. Locuitorii comunei pe care o conducea Adrian Mihai Claudiu Cordoș sunt în stare de șoc.

Primarul din Sarmisegetusa a murit la 52 de ani

Primarul din Sarmisegetusa a decedat la vârsta de doar 52 de ani. Edilul local era internat cu COVID-19 la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Municipal din Hunedoara. Adrian Mihai Claudiu nu avea alte afecțiuni.

El a stat internat timp de o săptămână la ATI. Cu doar două zile înainte de deces, bărbatul împlinise 52 de ani. Toată comuna este în stare de șoc pentru că bărbatul era foarte iubit de toată lumea. Era la cârma comunei din 2016, iar la alegerile din 14 octombrie, obținuse un nou mandat de primar din partea Partidului Național Liberal.

Anunțul cu privire la decesul edilului local din Sarmisegetusa a fost făcut de către președintele PNL Hunedoara, Vetuța Stănescu, pe pagina de Facebook a partidului pe care îl reprezintă.

„Adrian Cordos, primarul liberal al comunei Sarmizegetusa, a pierdut astăzi lupta cu virusul care ne-a năpăstuit. O luptă surdă și nedreaptă, a cărui victimă cade un coleg excepțional, un primar iubit de comunitate, un OM bun. Virusul ucigaș nu face diferența între noi, între partidele din care facem parte, între statutul social pe care îl avem și ne poate răpi un om drag în orice moment”, a scris Vetuța Stănescu.

Noi cazuri de infectare

Până astăzi, 14 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 353.185 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În total 239.051 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.460 cazuri noi de persoane infectate cu acest virus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.434 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Măsuri luate de către autorități: obligativitatea purtării măștii de protecție atât la interior cât și la exterior, închiderea școlilor, închiderea restaurantelor, a cafenelelor, a barurilor, a sălilor de spectacole și a sălilor cu jocuri de noroc. De asemenea, în România a fost instituită carantina pe timp de noapte.

Circulația a fost limitată în intervalul orar 23.00-05.00. Se iese din casă doar cu un motiv întemeiat justificat printr-o declarație pe proprie răspundere.

 

Continue Reading
You may also like...

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top