Connect with us
500 de copiii din medii sărace reconectați cu școala

Social

500 de copiii din medii sărace reconectați cu școala

În perioada izolării sociale, mulți copii din mediul rural și din familii sărace au pierdut legătura cu școala, cu profesorii și colegii lor, inclusiv gustarea sau masa pe care o primeau la școală sau la centrele unde mergeau după școală.

Tot în acest context, multe familii și-au pierdut și sursa de venit, condițiile lor de viață devenind astfel din ce în ce mai dificile. Reconectarea cu școala a copiilor susținuți prin proiecte sociale a fost o prioritate pentru Fundația Regală Margareta a României, care a oferit echipamente, internet și proiecte online unui număr de peste 500 de copii.

Majoritatea copiilor incluși în programele sociale și educaționale derulate de Fundația Regală Margareta a României au fost foarte afectați, atât din punctul de vedere al condițiilor de viață, cât și al întreruperii școlii, prin lipsa echipamentelor și a internetului.

Peste 500 de copiii au primit ajutor pentru a continua educația în București, Bacău, Cluj Napoca, Galați, Turnu Măgurele, Târgu Neamț și localitățile Nicorești (Galați), Nicolae Bălcescu (Bacău), Cumpăna (Constanța), Mărculești (Ialomița), Cenade (Alba), Firiza (Maramureș), Zurbaua (Ilfov) și Reteag (Bistrița), acest demers având ca scop prevenirea abandonului școlar.

De exemplu, în județul Cluj, o familie beneficiară a acestui ajutor este formată din 14 membri care trăiesc sub același acoperiș. În prezent, familia are cinci copii la școală și părinții sunt mândrii de ei și reușita lor. Scoala le oferă copiilor șansa să spargă cercul vicios al sărăciei, iar conectarea cu lecțiile online îi ajută să țină ritmul cu colegii lor.

Bursele sociale au fost oferite ca sprijin financiar prin Fondul Special pentru Copii, pentru acoperirea nevoilor imediate ale familiilor cu situații precare. În mediu rural, copiii care nu aveau echipamente sau conexiune online, au fost dotați cu 350 de tabele și cartele de internet.

Coordonatorii centrelor sociale de tip școală după școală au fost pregătiți pentru a folosi platforma educațională Școala din Valiză, prin proiectul Investiție în Mediul Rural. Iar în spațiul virtual al Centrului Generații din sectorul 6, cei 50 de copii au continuat meditațiile individuale, cluburile de engleză, bune maniere, jocuri interactive, lectură, fabule sau comunicare.

Pentru ca acești copii să nu fie lăsați, încă o dată, în urmă de școală și societate, Fundația Regală Margareta a României și-a unit eforturile cu finanțatori precum Fundația Vodafone România, Raiffeisen Bank și Yardi România.

Continue Reading
Subiecte pe aceeași temă:

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top