Știri
Horoscop lunar aprilie 2017 Oana Hanganu – TAUR
Horoscop lunar aprilie 2017 Oana Hanganu – TAUR. În luna aprilie, Taurii reiau legătura cu foşti colegi sau prieteni, iar la serviciu, cer să fie corect recompensaţi pentru munca lor. Astrele le cer să dea dovadă de prudenţă când îşi formulează pretenţiile şi să aibă răbdare pentru că şansa le surâde, cu adevărat, spre sfârşitul lunii
Persoanele născute în zodia Taur sunt foarte sensibile şi iubesc liniştea şi confortul de acasă, iar în plan sentimental, din cauza „mersului retrograd” al planetei Venus în zodia Berbec (şi în „casa Trecutului” din astrograma lor), au tendinţa de a idealiza o fostă iubire sau perioada de început a relaţiei actuale. Aşa începe luna aprilie pentru nativii Taur.
Dar în ziua de 3 aprilie, planeta Venus ajunge în zodia Peşti, adică în „sectorul Prietenilor” din astrograma Taurilor. Astfel, până în 15 aprilie, când Venus va reveni la mersul direct, Taurii au şanse mari să se împace cu prieteni sau colegi cu care s-au certat ori să reia legătura cu organizaţii sau grupuri din care au făcut parte cândva.
Tot până în 15 aprilie, Taurii îşi pot stabili noi obiective şi priorităţi. Venus, planeta care îi patronează, îi ajută acum să se împace nu doar cu foşti prieteni, ci şi cu ei înşişi. Perioada este foarte bună pentru meditaţie, pentru autocunoaştere şi mai ales pentru iertare.
Intrarea Soarelui în zodia Taur, în data de 20 aprilie şi Luna Nouă din 26 aprilie, care se va petrece tot în semnul Taurului, vor fi momente extraordinare. Taurii pot să se împace cu trecutul, pot decide cum vor să fie viaţa lor în viitor şi pot stabili şi noi moduri de acţiune.
Horoscop lunar Aprilie TAUR – Vor acorda o mare atentie profesiei
Ca întotdeauna, Taurii vor acorda o atenţie deosebită profesiei. Lor le place să muncească, dar acum, datorită lui Marte aflat în zodia lor, vor cere să fie recompensaţi cu adevărat pentru munca lor, iar Luna Plină din data de 11 aprilie se va produce chiar în sectorul profesional din astrograma Taurilor.
Astrele le cer, totuşi, să dea dovadă de prudenţă şi echilibru atunci când îşi formulează pretenţiile, mai ales după data de 10 aprilie. Atunci începe „tranzitul retrograd” al planetei Mercur chiar în zodia Taur, provocând tensiuni, neînţelegeri şi probleme de comunicare. Mai mult, chiar dacă Taurii obţin acum ceea ce îşi doresc, este posibil ca, peste câteva luni, şefii să revină asupra deciziilor luate acum şi să anuleze anumite clauze contractuale.
Ultima parte a lunii aprilie le aduce Taurilor momente de mulţumire: în 15 aprilie, Venus, planeta lor, revine la mersul direct, activându-le „sectorul Prietenilor şi al Reţelelor profesionale” din astrogramă, iar în 28 aprilie, Venus ajunge chiar în zodia lor, sporindu-le farmecul, încrederea în propriile forţe şi dorinţa de succes. Mai mult, din 21 aprilie, Marte, planeta Acţiunii se va muta în zodia Gemeni, adică în sectorul financiar al Taurilor.
Nativii Taur vor şti ce îşi doresc cu adevărat, vor avea obiective clar stabilite, vor avea energie pentru a-şi pune planurile în aplicare şi vor avea norocul de partea lor.
Citeste Horoscopul lunar pentru aprilie si pentru zodiile: BERBEC | TAUR | GEMENI | RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA | SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORN | VARSATOR | PESTI.