Vedete
Elena Merișoreanu despre soțul ei internat de urgență: „zicea că este doar o răceală, dar..”
Elena Merișoreanu a trecut printr-o mare cumpănă din cauza soțului ei. Bărbatul s-a trezit într-o dimineață cu stări de rău și simțea că nu mai poate respira. Artista a chemat ambulanța care l-a transportat la spital unde avea să afle că este infectat cu coronavirus. Viorel Croitoru suferă și de diabet, iar familia s-a temut pentru ce era mai rău.
Cum se simte acum Viorel Croitoru, soțul Elenei Merișoreanu
Din fericire, lucrurile merg spre bine în cazul lui Viorel Croitoru, soțul interpretei de muzică populară, Elena Merișoreanu. Bărbatul are diabet și a fost internat în stare gravă după ce s-a trezit într-o dimineață la ora 4, și simțea că nu mai poate respira. Viorel Croitoru va fi externat în cursul zilei de luni, asta pentru că tratamentul a avut efect, iar el se simte bine.
„Vorbim la telefon, dar nu ne-am văzut, pentru că nu se poate intra acolo. Doar ce-i trimitem pachete prin domnul de la poartă care îi duce ce îi trimitem noi. Maine îi dă drumul acasă, maine îl externează”, a declarat Elena Merișoreanu la Antena Stars.
Cântăreața de muzică populară a spus că soțul ei este un bărbat puternic, care mănâncă și trăiește sănătos, dar care a ajuns pe mâna medicilor într-o stare avansată de rău, pentru că nu a acceptat de la început să meargă la spital. El a spus că este răcit și s-a izolat de restul familiei, însă de spital nu a vrut să audă.
„Chiar zicea că nu îi este frică, că este o răceală! Uite că nu a fost așa, dar s-au ocupat foarte bine, i-au făcut perfuzii și asta l-a ajutat foarte mult. Deci, se poate trata, dar dacă te duci la spital, acasă e greu. Dar nici să te duci la spital în ultimul moment când nu mai are ce să-ți facă, dacă îți cuprinde plămânul total, nu te mai poate salva nimeni”, a mai spus Elena Merișoreanu.
Din fericire, astăzi, bărbatul se întoarce acasă, lângă soția sa și în sânul familiei. Elena Merișoreanu părea liniștită că situația s-a îmbunătățit și totul va intra în normal, odată cu externarea soțului ei din spital.