Connect with us
Declarație pe proprie răspundere la vot. Pentru cine este obligatorie

Alegeri parlamentare

Declarație pe proprie răspundere la vot. Pentru cine este obligatorie

Duminică au loc alegerile parlamentare, iar declarația pe proprie răspundere este obligatorie pentru o parte dintre români. Este vorba despre cei care merg la vot în sau din localitățile carantinate. Ei trebuie să completeze documentul și să justifice cu el faptul că participă la scrutinul electoral.

Declarație pe proprie răspundere a vot

Raed Arafat a anunțat că românii care merg în sau din localitățile carantinate pentru a vota duminică, trebuie să aibă completată declarație pe proprie răspundere, cu care își vor justifica deplasarea. Șeful Comandamentului pentru Situații de Urgență a precizat că documentul este obligatoriu în localitățile aflate în carantină din cauza infectărilor cu noul virus. Reamintim că alegerile parlamentare au loc duminică, 6 decembrie.

„În perioada 5-7 decembrie, persoanele care se vor deplasa în/din localităţile/zonele carantinate în vederea exercitării dreptului la vot ori pentru a-şi îndeplini atribuţiile de membri implicaţi în organizarea procesului electoral vor fi obligate să aibă asupra lor o declaraţie pe propria răspundere care să cuprindă fie motivul exercitării dreptului de vot, fie menţiunea cu privire la calitatea de persoană implicată în organizarea procesului electoral”, se arată într-un document transmis de Biroul Electoral Central.

La fel ca și în cazul alegerilor locale, și alegerile parlamentare se vor desfășura în condiții speciale. Alegătorii vor intra cu mască în secția de votare (cei care nu au mască de protecție vor primi la intrare), se vor dezinfecta pe mâini la intrare și vor da masca la o parte câteva secunde pentru a putea fi identificați pe baza actului de indentitate.

Măsuri speciale la alegerile parlamentare

Se vor lua măsuri de distanțare fizică pentru a nu exista aglomerații, astfel că numărul alegătorilor prezenți în același timp în secția de votare va fi limitat. Oamenilor nu li se va permite să stea la rând în interiorul secției, ci doar afară.

Pe 6 decembrie, românii sunt invitați la vot. Își vor alege parlamentarii care vor să îi reprezinte în următorii patru ani.

Numărul de mandate pentru Senat şi Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori al fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare (un deputat la 73.000 de locuitori la Cameră şi un senator la 168.000 de locuitori la Senat), la care se adaugă un mandat de senator, respectiv de deputat, pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare.

Județele cu cele mai multe mandate de senatori și deputați

Numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie nu trebuie însă să fie mai mic de 2, în timp ce numărul mandatelor de deputat nu trebuie să fie mai mic de 4, prevede Legea nr. 208/2015.

Judeţele cărora le revin cele mai multe mandate de senatori şi deputaţi, în funcţie de mărimea populaţiei, sunt: Iaşi (5 senatori şi 12 deputaţi), Prahova (5 senatori şi 11 deputaţi), Constanţa (5 senatori şi 11 deputaţi), Bacău (4 senatori şi 10 deputaţi), Cluj (4 senatori şi 10 deputaţi), Dolj (4 senatori şi 10 deputaţi), Suceava (4 senatori şi 10 deputaţi), Timiş (4 senatori şi 10 deputaţi).

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Alegeri parlamentare

To Top