Connect with us
Ministrul de Finanțe, despre dublarea alocațiilor: „Nu este prevăzută în buget”

Economic

Florin Cîțu anunță ce se va întâmpla cu majorarea pensiilor

Cîțu, despre majorarea pensiilor, în contextul coronavirus: Vom vedea la rectificare

Florin Cîțu a afirmat, întrebat dacă vor fi majorate pensiile cu 40% de la toamnă, cum era programat, că în acest moment nu există o discuție despre pensii, însă rămâne de văzut la rectificarea bugetară. Ministrul de Finanțe a reiterat că totul depinde de execuția bugetară.

Chestionat, marți, la RFI dacă planurile Guvernului de a crește pensiile cu 40% de la toamnă ar putea fi date peste cap de epidemia de coronavirus, Florin Cîțu a replicat: „Poate că e momentul să începem să discutăm despre așa ceva, dar vom vedea, doar spun că avem nevoie de fiecare resursă, pentru a opri această epidemie și este nevoie de efortul tuturor românilor, pentru a trece peste asta”.

Liberalul a adăugat că subiectul pensii merită să fie abordat, chiar dacă în acest moment nu există o discuție pe această temă.

„În acest moment, nu există o discuție despre pensii, vom vedea la rectificare, dar așa cum am spus la începutul anului și până acum, totul depinde de execuția bugetară (…), dar trebuie să ne gândim că suntem într-un moment în care efortul bugetar este enorm pentru a susține foarte multe companii, persoane care intră în șomaj tehnic. Vom vedea dacă efortul bugetar mai poate… dacă mai putem să facem acest lucru în acel moment. Deocamdată, nu ne gândim la așa ceva, banii sunt în buget, dar merită o discuție, să vedem dacă putem să luăm resurse și să le folosim în altă parte, acolo unde este nevoie, pentru medicamente, pentru echipamente, pentru teste. Sunt niște bani acolo, care ar putea să fie folosiți pentru altceva, dar nu este o decizie pe care o iau eu, este o decizie pe care o vom lua când ne vom uita la execuția bugetară”, a completat Cîțu, pentru RFI.

Ministrul de Finanțe a mai spus că nu se poate pronunța acum cu privire la majorarea pensiilor.

„Poate că e momentul să începem să discutăm despre așa ceva, dar vom vedea, nu vreau să mă pronunț astăzi, doar spun că avem nevoie de toate resursele, în special pentru a susține acele părți din economie care suferă astăzi și pentru partea de sănătate, cheltuieli de sănătate (…), deci avem nevoie de fiecare resursă, pentru a opri această epidemie și este nevoie de efortul tuturor românilor, pentru a trece peste asta” a conchis liberalul, scrie Stiri24.ro.

Andreea Marinescu este reporter și redactor generalist la HUFF.ro. Are o experiență de 6 ani în jurnalism, iar ultimii 3 și i-a petrecut în jurnalismul online. A mai scris pe site-uri de TOP din România, precum www.revistate.ro. Andreea Marinescu este specializată în știri generale, economice și analize. De asemenea este un bun reporter de teren care are surse bune de informare și credibile.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top