Poșta Română: Angajații afectați de concedierea colectivă primesc salarii compensatorii

22.11.2016
Poșta Română: Angajații afectați de concedierea colectivă primesc salarii compensatorii

Angajații de la Poșta Română care sunt afectați de concedierea colectivă vor primi salarii compensatorii, a anunat compania.

Conform CNPR, disponibilizarea personalului vizează, în principal sectorul administrativ, nu ce operațional. De asemenea, procesul de disponibilizare se va derula conform prevederior legale. Compania precizează că acest proces a fost agreat de reprezentanții sindicatului.

Citește și: Avertismentul lui Isărescu: Ce pericole ar putea aduce mărirea salariilor

„Disponibilizarea personalului vizează, în principal, sectorul administrativ și nu cel operațional, iar angajații afectați de concedierea colectivă vor beneficia de salarii compensatorii.

Această decizie a rezultat în urma unei analize interne care a demonstrat că aparatul administrativ este supradimensionat în raport cu volumul și specificul activității companiei.

Acest proces se înscrie în ciclul de viață firesc al unei companii care își diversifică, în mod continuu, portofoliul de servicii, urmând trendul pieței.

Aceste disponibilizări sunt agreate împreună cu partenerul de dialog social și se vor face conform prevederilor legale (respectiv Codul Muncii și Contractul Colectiv de Muncă 2008-2018).

Pe măsură ce noi direcții de activitate vor prinde contur pentru Poșta Română (servicii financiare, de asigurare, telecom), care vor genera venituri consistente, conform strategiei de dezvoltare a companiei, vom coopta în echipa noastră personal cu expertiză în noile domenii de dezvoltare ale companiei, în funcție de necesitățile identificate”, a afirmat Poșta Română, într-un comunicat de presă remis Agerpres.

Poșta Română: Se disponibilizează 296 de personae în luni următoare

Reprezentanții Poștei Române precizează, totodată, că „disponibilizarea a 296 de persoane (aproximativ 1%) care se va efectua în lunile următoare constituie un proces firesc de revigorare a resursei umane, într-o companie gigant, cu 26.000 de angajați, în care aproximativ 1.500 de oameni părăsesc în mod natural compania, anual”.