Știri
Accident deosebit de GRAV în județul Bistrița-Năsăud! O mașină în care se aflau doi copii a căzut într-un râu
În urma unui grav accident rutier, o familie cu doi copii din judeţul Alba a căzut în râul Sălăuța, pe raza localităţii bistriţene Romuli, pe DN 17C.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Diana Pintea, la volanul autovehiculului se afla un bărbat de 57 ani din judeţul Alba. Acesta se îndrepta spre Sighetu Marmaţiei (judeţul Maramureş).
La un moment dat, la intrarea în localitatea Romuli, şoferul a pierdut controlul asupra volanului. Iar maşina a părăsit partea carosabilă şi a ajuns în râul Sălăuţa.
Având în vedere că în maşină se aflau doi adulţi şi doi copii, la locul accidentului s-au deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD. De asemenea, a venit şi un echipaj al Ambulanţei.
Echipajele medicale au constatat că, în afară de o escoriaţie la mâna dreaptă în cazul femeii, nici şoferul, nici cei doi copii nu au necesitat îngrijiri medicale. Toți cei pat au refuzat transportul la spital.
Şoferul, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, se va alege cu o sancţiune contravenţională.
Ieri, un alt accident grav s-a petrecut în județul Vâlcea.
Grav accident rutier produs marţi pe DN7 Râmnicu Vâlcea – Piteşti, la kilometrul 164, în zona localităţii Milcoiu! Un copil în vârstă de doi ani este în stop cardio-respirator, iar alte cinci persoane, printre care un copil de opt ani, au fost rănite.
La sosirea echipajelor medicale copilul de doi ani, o fetiţă, se afla în stop cardio-respirator. Și de peste o oră personalul medical încearcă resuscitarea lui. A declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Sandra Dăscălete.
O mașină a efectuat o depășire neregulamentară
Printre răniţi se mai află un copil, în vârstă de opt ani, ce va fi preluat de un elicopter pentru a fi transportat la spital, conform unor surse medicale.
În accident au fost implicate două autoturisme. Una dintre maşini a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu altă maşină.
Citește continuarea AICI.
CITEȘTE ȘI: Doi oameni au ars de vii într-un accident grav pe DN10! Drumul este blocat pe ambele sensuri
EXCLUSIV – Accident pe DN 1 – 25 martie 2018. Circulația este blocată. Primele imagini