Știri
Alexandru Arşinel a ajuns la DIICOT în această dimineaţă
Actorul Alexandru Arșinel, audiat de procurorii DIICOT. Alexandru Arșinel a ajuns joi dimineață la DIICOT, unde va fi audiat în dosarul medicului Mihai Lucan.
Arșinel a fost beneficiarul unui transplant renal făcut la clinica medicului Mihai Lucan. S-a vorbit atunci că ar fi putut exista unele favorizări care l-a privi pe actor.
Alexandru Arșinel susține că s-a respectat întreaga procedură.
Totul a pornit după ce Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, îl critică pe actorul Alexandru Arşinel.
Alexandru Arşinel a ajuns la DIICOT în această dimineaţă
Acesta susţine că i-a luat apărarea medicului, spunând că acesta a avut parte de un transplant în mod preferențial.
Emanuel Ungureanu, actual deputat USR, a depus în 2013 o plâgere în care acuza pe medicul Lucan că ar fi acordat tratament preferențial actorului Alexandru Arșinel, însă dosarul a fost clasat în 2015.
„Nu pot să cred că sunt adevărate aceste acuzaţii de tentativă de omor. Să acuzi un om că încearcă să-şi saboteze un coleg prin tentativă de omor este ceva oribil.
Se pot întâmpla accidente, dar să le pui sub imperiul unei rele voinţe, nu se poate aşa ceva. Nu pot să cred că un om care s-a luptat o viaţă întreagă să salveze oameni poate face un astfel de gest.
În ceea ce priveşte banii găsiţi la domnul doctor, nu comentez”, declara săptămâna trecută, pentru MEDIAFAX, actorul Alexandru Arşinel.
În 21 decembrie, Mihai Lucan, fiul acestuia, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu – Sânpătreanu şi directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Alexandru Arşinel a ajuns la DIICOT în această dimineaţă
În 22 decembrie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a fostului şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi a fiului acestuia, hotărând să fie plasaţi sub control judiciar.
Conform procurorilor, membrii grupului ar fi prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care ar fi fost transferat la clinica privată fără acte, consumabilele necesare find achitate tot de institut.
Astfel ar fi fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie.
Citeşte şi Mihai Lucan, prima reacţie. Anchetatorii: Lista pacienților carora medicul le-a pus viața în pericol. Ce explicații a dat celebrul chirurg
Medicul Mihai Lucan a fost, luni, la poliție pentru controlul judiciar. Celebrul chirurg a oferit primele declarații despre jurnalul secret găsit de procurorii DIICOT.
„Mai am o agendă, dacă vreți vi-o dau, ca să vedeți cât de secretă e. Nu comentez ce spun procurorii. Crdeți că am vrut să-l abordez pe șeful DIICOT? Ați interpretat greșit. Doar Dumnezeu poate să mă protejeze.”, a spus Mihai Lucan, potrivit observator.tv.
Încă din iulie 2017, de când ştia că este pus sub urmărire, Lucan ar fi început să-şi fac strategia
Potrivit procurorilor, planul medicului ar fi fost ca fosta sa avocată să facă un cerc protector în jurul său. Tot aceasta era cea care ar fi trebuit să construiască un sistem relaţional cu procurorii, judecătorii, poliţia şi reprezentanţi ai SRI.
„Trebuie să găsesc un avocat din Bucureşti, unul care să strângă poliţişti, procurori, judecatori, oameni puternici în jurul meu. Să fie scutul meu. Să afle tot. Să ştie tot. Să fie câini loiali cu colţi ascuţiţi. Să nu mă zgârcesc.
Trebuie să aflu cine e acest băiat (procurorul de caz). Ştie prea multe despre mine. Să nu uit să întreb ce hram poartă şeful lui (Horodniceanu). Să nu uit să caut în registre, să văd cine a trecut pe la mine, cine îmi e dator. Vrei să prinzi peşte, fă-te cârlig”, scrie în jurnal medicul Lucan.