Cristina Țopescu rupe tăcerea după moartea lui Cristian Țopescu: „Ultimele cuvinte pe care mi le-a spus…”

Regretatul comentator sportiv Cristian Țopescu s-a stins din viață la data de 15 mai 2018, în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias.

Mulți dintre cunoscuții acestuia și-au exprimat regretul pierderii lui și fiecare i-au adus câte un omagiu, atât în social media cât și în declarații pe care le fac despre viața minunată a acestuia, despre corectitudinea lui ca persoană și nu în ultimul rând cât de mult o să le lipească prezența lui.

Un exemplu bun de omagiu adus este chiar fiica acestuia, Crisina Țopescu, care a postat mai multe mesaje emoționante pe contul personal de Facebook.

”Stiti, zilele si noptile astea am stat numai pe net, pe youtube, sa-l vad si sa-l tot revad pe tatal meu, sa-l ascult. Nu simt ca a plecat in mod definitiv, nu procesez inca.

Ieri dimineata m-am trezit cu un sentiment cumplit de neputinta ca vineri am plecat de la cimitir si l-am lasat acolo singur, in pamant. Iar acum simt ca tot creste in mine inca un sentiment.

Printre ultimele cuvinte pe care mi le-a spus, cand inca mai putea vorbi, au fost : “Nu te lasa!” Stia ca, desi el, introvertit, iar eu opusul lui din acest punct de vedere, ceva i-a iesit cu mine, ca om: mi-a transmis niste principii de viata (stiu, suna pretentios), niste convingeri, credinte, pe care avea linistea ca le-am asimilat usor, pentru ca aici eram la fel.

Sau el m-a modelat asa. Voi vorbi despre ce m-a invatat el, ce avea el si nu mai vad in jurul meu decat rar, iar ce voi spune stiu ca nu va fi pe placul unora. “Crede ceea ce spui si spune ceea ce crezi” – era una dintre convingerile lui nestramutate si de la asta stiu sigur ca nu s-a abatut niciodata.

Am incercat sa fac si eu asta tot timpul, mi-am atras prieteni si neprieteni, poate si pentru ca eu nu am facut-o intotdeauna cu echilibrul sau cu toleranta lui cea aproape ireala.

Incerca des sa ma tempereze, imi spunea “ o sa mori cu dreptatea de gat, oamenii, lumea, nu sunt doar in alb si negru” si, intrucatva, a reusit de multe ori sa-mi deturneze reactii care ar fi fost prea transante. In virtutea educatiei pe care chiar mi-a impus-o uneori, ceva ceva s-a prins de mine. 

Cristina Țopescu: Tatăl meu făcea o diferența esențială între pasiune și patimă 

( a spus-o si in minunata emisiune a Eugeniei Voda- Profesionistii), doar ca putini pot sesiza si controla granita dintre cele doua.

Se trezesc ca trec, pe nesimtite, dintr-una intr-alta. Lui i-a iesit tot timpul, mie nu. Eu inca simt si vaz monstruos, dar cred ca am invatat, macar, sa ma exprim mai moderat decat simt si sa nu pun la zid pe nimeni.

Pentru ca nu se cade. Cand vad, insa, ipocrizie, cand constat ca simtul onoarei nu mai are nicio valoare si ca e doar simulat si disimulat prin vorbe, fara vreo acoperire in fapte, nu vreau sa mai tac.

El tacea. Obosise putin. Eu n-o sa mai tac. In numele lui. Poate uneori n-o sa nominalizez, alteori poate da, iar, daca voi trezi resentimente, ma iluzionez, ca dincolo de ele, unii dintre cei vizati, nu acum, mai tarziu, vor intelege ceva si vor fi mai atenti atunci cand banii, puterea, lacomia si betia de sine le iau mintile.

Poate vor medita, putin, la ele, din cand in cand, singuri, schimband ceva in codul lor moral personal, incetand sa mai urateasca o profesie atat de frumoasa cum e jurnalismul.

Informatia corecta, respectarea adevarului, a-l livra nu pe bucati, in functie de interese si complicitati, ci cu toate fatetele lui, numai asa cred ca vom reusi sa nu-i inselam si uratim pe cei care ne citesc sau ne privesc si ne asculta Numai asa, ii putem ajuta sa evolueze cumva, in felul asta, cine stie, evoluind si noi odata cu ei.

Ca mare nevoie avem ! Ce facem noi acum, mult prea des si cu o abilitate demna de o cauza mai buna, e sa uratim poporul cu televizorul. Publicul n-are nicio vina, el primeste ce i se livreaza.

Responsabilitatea e a noastra si e imensa. Asa numitul rol formator al presei, vanturat doar in vorbe si in forme golite de continut, nu e o aiureala si nici o iluzie. Tatal meu credea in el. Si, fie ca mi-e ingaduit (sau nu), sunt hotarata, la randu-mi, sa nu renunt la aceasta fantasma.”

Citește și: Declarațile emoționante ale Cristinei Țopescu despre tatăl ei: Eu sufeream puțin, pentru că…

Cristina Țopescu: Mai simt nevoia să mulțumesc unor oameni: COLEGILOR MEI DIN PRESĂ !

Ulterior, Cristina Țopescu a mai postat un mesaj în care le mulțumește olegilor din presă, care nu au alergat după senzațional la înmormîntarea lui.

Le multumesc ca au inteles si au respectat dorinta de discretie a familiei noastre, dorinta si rugamintea care ar fi fost si ale lui, stiu asta sigur.

Le multumim ca s-au comportat cu o rara eleganta la inmormantarea tatalui meu. Au fost discreti, tacuti, nu au alergat dupa senzational, nu ne-au vanat, dimpotriva, i-am vazut acolo, la cativa metri distanta de catafalc, tacuti si am simtit ca, intr-un fel, sunt alaturi de noi. Va multumesc mult, dragi colegi !

Le sunt recunoscatoare si celor care au scris si au vorbit despre tatal meu. Tatal meu n-a fost o statuie, ci un om ca noi toti, cu calitati, cu mai putin calitati, cu greseli uneori, dar de buna credinta si un om fundamental bun.

Am invatat de la el si exercitiul obiectivitatii, inclusiv fata de cei mai apropiati mie, implicit, deci, chiar si fata de el, propriul meu tata. Asa a fost si el cu noi, copiii lui, nu ne-a laudat cam niciodata, dar a avut grija sa ne explice de fiecare data cand credea ca facem ceva ce nu se cuvine. Uneori l-am ascultat, alteori, inevitabil, nu.

Un tata, cu greselile lui, nu si poate dori decat ca odraslele lui sa nu le repete. Vom face poate altele, nu stiu…tot ce-mi doresc e sa nu ii fie rusine cu noi, daca ne mai vede de acolo, unde s-o odihni sufletul lui.

Pentru ca, desi tolerant cu mai tot si mai toti, cu noi nu prea-i scapa nimic. Cred ca, de fiecare data cand vom face ceva, ne vom intreba : el ce-ar fi zis?”