Connect with us

Externe

18 persoane au murit la o școală, în urma unui atac terorist! Atacatorul s-a sinucis

UPDATE 15.30. Autorităţile de la Kremlin au afirmat miercuri că una dintre versiunile luate în considerare în cazul exploziei produse la o şcoală din oraşul Kerci, în Peninsula Crimeea, în care cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa, este cea a unui atac terorist, relatează Reuters.

Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa şi câteva zeci au fost rănite, miercuri, într-o explozie produsă la o şcoală din oraşul Kerci, în Peninsula Crimeea.

Autorul presupusului atac terorist s-a sinucis, a declarat prim-ministrul Republicii Crimeea, Serghei Aksyonov. Este vorba de un student în vârstă de 22 de ani. Trupul său a fost descoperit în biblioteca școlii, la etajul al doilea.

Iniţial s-a vorbit despre faptul că explozia a fost cauzată de o scurgere de gaz.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că un act terorist se află printre versiunile luate în calcul de autorităţi, iar preşedintele Vladimir Putin a ordonat serviciilor de securitate să facă investigaţii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi câteva zeci au fost rănite, miercuri, într-o explozie produsă la o şcoală din oraşul Kerci, în Peninsula Crimeea, au anunţat agenţii de presă ruse, citate de Reuters.

Potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, explozia a fost cauzată de o scurgere de gaz.

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, a precizat agenţia de presă rusă, citând servicii de urgenţă. Şcoala în care s-a produs explozia este un colegiu tehnic care asigură formare profesională elevilor.

Rusia a anexat regiunea Crimeea de la Ucraina în 2014, atrăgându-şi astfel condamnări la nivel internaţional şi sancţiuni occidentale. Peste strâmtoarea Kerci a fost construit un pod care leagă Crimeea de Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat în mai la inaugurarea podului peste strâmtoarea Kerci. Şeful statului rus, aflându-se la volanul unui KAMAZ, a condus un convoi de treizeci de camioane care au testat rezistenţa podului, notează RIA Novosti.

Explozie la școala din Voiniceni, Mureș

Pe data de 19 septembrie 2018, o explozie a avut loc la o școală din Voiniceni, județul Mureș.

Două persoane au fost rănite şi zeci de elevi au fost evacuaţi în urma unei explozii care s-a produs, miercuri dimineaţă, la şcoala din localitatea mureşeană Voiniceni.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, răniţii sunt un elev de 14 ani, ce a suferit arsuri de gradul I la nivelul feţei şi o îngrijitoare, cu arsuri de gradul doi tot în zona feţei.

Starea răniților este stabilă. Aproximativ 70 de elevi şi şapte dascăli au fost evacuaţi din unitatea de învăţământ.

Explozia produsă miercuri la şcoala generală din Voiniceni, care s-a soldat cu rănirea unui adult şi a unui elev, a avut loc după ce femeia de serviciu a aruncat un chibrit aprins în soba de teracotă, deşi copiii au reclamat că se simţea miros de gaz metan în sală, susţine conducerea instituţiei.

Citește și: Explozie la un depozit de muniții din Ucraina, mii de persoane au fost evacuate de urgență

„Se intervine cu două autospeciale şi un echipaj CBRN”, au menţionat reprezentanţi ai ISU.

¨În această dimineață, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș a fost solicitat să intervină în localitatea Voiniceni în cazul producerii unei explozii.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe

La locul solicitării s-a deplasat 2 echipaje apartinând Detașamentului de pompieri Mureș, iar în sprijin a fost trimis echipajul CBRN. După executarea recunoașterii, s-a constatat că explozia s-a produs în incinta  școlii din localitatea Voiniceni, iar în urma în urma exploziei au rezultat 2 victime, una de sex feminin cu arsuri de gradul II la nivelul feței și un băiat de 14 ani cu arsuri de gradul I la nivelul feței.

Ambele victime au fost predate echipajelor SAJ prezente la fața locului pentru a fi transportate la Unitatea de primiri urgențe.

De asemenea, au fost evacuați aproximativ 70 de elevi și 7 cadre. Până nu se verifică clădirea nu se pot întoarce în școală¨, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Cristian Virag, pentru radiomures.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top