Murături de toamnă. Cele mai gustoase rețete folosite de gospodine

29.10.2020
Murături de toamnă. Cele mai gustoase rețete folosite de gospodine

Murături de toamnă. A venit toamna și odată cu ea, gospodinele s-au pus pe treabă. Murăturile sunt principala grijă a celor mai dedicate gospodine care își doresc să aibă cămara plină peste iarnă. Murăturile, la fel ca vinul roşu, au darul să uşureze drumul gastric al fripturilor şi să schimbe gustul greu al grăsimilor. Preparate ca la carte, sunt un deliciu.

Ce sunt murăturile

Murăturile sunt alimente care prin procesul de fermentație își scad pH-ul, și își măresc aciditatea, astfel putând fi conservate mai multe luni sau peste un an. În procesul de murare alimentele sunt scufundate în saramură sau într-o soluție de oțet.

Printre cele mai populare conserve pregătite de români se numără castraveții murați, preferați de peste 90% dintre aceștia, dar și zacusca (79%) și gogoșarii în otet (74%), în timp ce ciupercile conservate și pepenele murat sunt preparatele cel mai puțin întâlnite în cămările românești.

Cele mai simple rețete de murături

Castraveți murați în saramură. Sunt foarte simplu de preparat și au multiple beneficii, cum ar fi un conținut ridicat de antioxidanți, o sursa importanta de vitamina B,  și un ajutor important pentru digestie.

Ai nevoie de: 3 kg castraveti;
o legatura de crengute de mărar;
3-4 rădăcini de hrean;
15 căței sau 3 căpățâni de usturoi;
30 gr boabe de muștar;
2,5 l apă;
3 linguri mari de sare grunjoasă neiodată.

După ce ai pus castraveții în borcane, pregătește saramura. Pune pe aragaz o oală cu 2,5 litri de apă și fierbe-o într-un clocot împreună cu sarea și boabele de muștar, apoi dă-o de o parte. Toarnă saramura peste castraveții așezați în borcane. Pentru un plus de siguranță, chiar dacă ai poziționat borcanele pe tavă, le poți pune și pe o lamă de cuțit în momentul când torni saramura fierbinte. Lasă borcanele 2-3 ore descoperite înainte de a le capsa sau de a le înfileta.

Rețeta de roșii murate

2 kg roșii mici;
câteva frunze de vișin;
câteva frunze de vița-de-vie;
1,5 l apă;
4 linguri de sare grunjoasă neiodată,
8 linguri de oțet;
o legătura de mărar uscat;
o lingură de zahăr;
2 linguri de boabe de piper;
1 ardei iute;
10-12 căței de usturoi;
4 morcovi medii;
o ceapă roșie;
4 linguri de ulei de floarea soarelui.

După ce ai spălat sau sterilizat borcanele, așază-le pe o tavă metalică sau pe vârful unui cuțit și pune pe fundul fiecăruia câteva frunze de vișin și frunze de viță-de-vie.

Curăță morcovii, taie-i în formă de brăduți sau de steluțe și așază-i pe pereții borcanului, pentru decor. Spală roșiile, așază câte un strat în fiecare borcan, apoi adaugă ceapă tăiată julien și 2-3 căței de usturoi. Roșiile mai mari trebuie puse la fund, iar cele mai mici, deasupra.

Pune în fiecare borcan câteva rondele de ardei iute, mărar uscat, un vârf de lingură de boabe de piper, o lingură rasă de sare, o lingură rasă de zahăr și două linguri de oțet.

Adaugă deasupra și frunze de țelină și câte o lingură de ulei, apoi completează cu apă caldă, care trebuie să acopere roșiile în întregime.

Sterilizează borcanele prin fierbere. Pune o cratiță mare pe plită, pe fundul căreia așază un șervet, borcanele, adaugă apă peste ele, fierbe-le 15 minute, apoi lasă-le deoparte până a două zi și șterge-le de apă înainte de a le depozita in cămară, la loc întunecos și rece.

 

Articolul continua dupa publicitate