Connect with us
Ce nu trebuie să faci la 1 septembrie. Obiceiuri și tradiții în prima zi de toamnă

Spiritualitate

Ce nu trebuie să faci la 1 septembrie. Obiceiuri și tradiții în prima zi de toamnă

Denumirea populară a lunii septembrie este Răpciune sau Viniţel, adică luna vinului, căci începe culesul şi pregătirea strugurilor pentru realizarea acestei băuturi alcoolice. La 1 septembrie începe anul bisericesc, care se sfârșește la data de 31 august. De altfel, îl pomenim pe Sfântul Simion Stâlpnicul şi pe mama sa, Marta.

Ce nu trebuie să faci la 1 septembrie. Obiceiuri și tradiții în prima zi de toamnă

Numele lunii Septembrie vine de la cuvântul latinesc „septem”, „șapte”, pentru că era a șaptea lună în calendarul roman. Grecii o numeau „boedromion”, iar țăranii îi ziceau răpciune, vinimeriu, viniceriu, vinițel, pentru că este luna vinului.

Spre deosebire de anul civil, care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe pe 1 septembrie. La data de 1 septembrie s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Mântuitorul Iisus şi-a început activitatea Sa publică, când a intrat în Sinagoga evreilor din Nazaret, citind cuvintele prorocului Isaia, care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului.“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19)

Tot la data de 1 septembrie, Biserica îl sărbătorește pe sfântul Simion Stâlpnicul, cel care a petrecut 47 de ani pe un stâlp. El a ales această cale pentru a birui ispitele și pentru a dobândi harul Duhului Sfânt.

Deoarece acest sfânt ține anul, când nu e destul de sărbătorit de către oameni, else răzbună provocând cutremure şi furtuni. Totodată, se crede că, cine va munci în această zi, se va transforma în stâlp de piatră.

La 1 septembrie este Indictionul, adică începutul Anului Nou bisericesc. La sate, această zi se ţine pentru roadele pământului, este zi de hram. Tradiția spune că, așa cum este această zi, aşa va fi tot anul: dacă dimineaţa este ploioasă, primăvara va fi ploioasă; dacă la amiază este frumos, va fi anul bun; dacă toată ziua este ploaie sau soare, tot anul va fi ploios sau secetos. Dacă ziua este posomorâtă, toamna va fi rea şi oamenii nu-şi vor putea strânge recoltele; dacă va tuna în această zi, va fi toamna lungă.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top